Connect with us
Publicitate

Turism

Marile hoteluri din Poiana Braşov ocupate în proporţie de 60% în perioada Paştelui

Publicat

pe

Interesul turiştilor pentru a-şi petrece vacanţa de Paşte într-unul dintre marile hoteluri din staţiunea Poiana Braşov, unde sezonul de schi a fost prelungit până după sărbători, este mai redus decât de Crăciun şi Anul Nou, gradul de ocupare a camerelor şi apartamentelor ajungând la 60%, comparativ cu sfârşitul anului trecut, când acesta era de 80-90%.

Publicitate

Preşedintele Asociaţiei Turism Poiana Braşov, Roxana Cojocea, a declarat pentru AGERPRES că au fost rezervate 60% din spaţiile de cazare ale marilor hoteluri, preţurile pentru pachetele de Paşte fiind, în medie, cu 10% mai mari decât anul trecut.

Şi asta în condiţiile în care anul acesta, de Paşte, clienţii hotelurilor din Poiana Braşov vor putea beneficia de servicii conexe, anterior interzise în pandemie, precum accesul la spa sau sălile de sport.

La unul dintre hotelurile de 4 stele, renumit pentru serviciile de spa, pachetele de Paşte s-au vândut la preţuri începând de la 245 euro/persoană/3 nopţi, cu mic dejun inclus, acces la piscina semiolimpică şi piscinele pentru copii, saună umedă/uscată, jacuzzi, fitness. De asemenea, oaspeţii pot opta pentru shuttle bus pentru slujba de Înviere, platou pascal în camere şi apartamente, un prânz tradiţional şi cină festivă cu program artistic de Paşte, divertisment zilnic pentru copii – vânătoare de ouă, întâlnire cu Iepuraşul şi chiar un club pascal de creaţie, cu un concurs de ouă încondeiate şi escape room experience.

Publicitate

La un alt hotel, emblematic pentru staţiunea Poiana Braşov, oferta de Paşte constă în preţul de 160 euro pentru camera dublă/noapte şi mic dejun tip bufet, pentru două persoane, cu acces gratuit la SPA.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes