Fapt divers
Maraton de încondeiat ouă, la Sfântu Gheorghe. Organizatorii anunță că evenimentul va dura 17 ore

Paștele Catolic se apropie cu pași repezi, iar una dintre cele mai importante tradiții se va transforma într-un maraton. Fundaţia Guzsalyas din Sfântu Gheorghe organizează la sfârşitul acestei săptămâni un maraton de încondeiat ouă, care se va desfăşura pe durata a 17 ore, anunță g4media.ro.
Evenimentul se va desfăşura la Casa Mives din vecinătatea Muzeului Naţional Secuiesc şi va începe vineri, 7 aprilie, la ora 10,00, şi se va încheia a doua zi, la ora 3,00 dimineaţa. La eveniment poate participa orice persoană, singura condiție este ca vârsta minimă să fie de 7 ani.
Prima ediţie a „Nopţii încondeierii ouălor” a fost organizată în anul 1996 la Sfântu Gheorghe din dorinţa de a perpetua tradiţiile pascale, iar evenimentul se bucură de un mare succes, numărul participanţilor crescând de la un an la altul. Maratonul va fi precedat de o serie de ateliere de încondeiat ouă, care se vor desfăşura în perioada 4-7 aprilie.
„În cursul dimineţii, începând cu ora 9,00, aşteptăm grupuri de copii de la şcoli, iar după-amiază, între orele 16,00 şi 20,00, poate veni oricine doreşte, cu familie, cu copii, ca să înveţe tehnica”, a declarat Tinka Toth-Birtan, organizatorul evenimentului.
Fundaţia va pune la dispoziţia participanţilor vopsea, ceară, condeie, precum şi câteva zeci de modele tradiţionale de încondeiere a ouălor, iar aceştia trebuie să aducă doar ouăle pe care vor să le decoreze.
Maghiarii din judeţul Covasna au obiceiul de a vopsi ouăle într-o singură culoare – roşie, iar modelele cu care le încondeiază au diverse semnificaţii. Potrivit tradiţiei, un bărbat care primeşte un ou pictat cu frunză de stejar va fi puternic, iar motivele florale semnifică dragostea.
Ouăle încondeiate se dăruiesc în a doua zi de Paşti bărbaţilor care merg la stropit din casă în casă, „lociolitul’ sau udatul fetelor, cum i se mai spune, fiind un obicei străvechi care se păstrează în aproape toate localităţile din judeţul Covasna.
Anul acesta, credincioşii catolici şi protestanţi sărbătoresc Paştele pe 9 aprilie, cu o săptămână înaintea ortodocşilor.
-
Evenimentacum 2 zile
Braconieri „prinşi în fapt” de poliţiştii braşoveni, într-o pădure de lângă Poiana Mărului
-
Evenimentacum o zi
Accident chimic la „Uzina de apă” a Brașovului
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Furt impresionant de motorină, la Braşov. Un şofer a furat o tonă de combustibil din camionul pe care îl conducea
-
Administrațieacum 2 zile
Ministrul Transporturilor emite ordin pentru certificarea ca aeroport internațional a Aeroportului Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Cinci telefoane şi două genţi, furate de un hoţ, la Făgăraş. Erau nepăzite pe o alee din oraş
-
Turismacum 2 zile
Sinaia, Poiana Brașov și Predeal, staţiunile din ţară cele mai căutate în primele patru luni ale anului. Numărul rezervărlor a crescut cu 50% faţă de anul trecut
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Doi turişti au căzut câţiva zeci de metri într-o râpă de pe Valea Caraimanului, din Bucegi
-
Evenimentacum o zi
Doi minori din Covasna au agresat sexual o fată şi au filmat scenele, după ce au îmbătat-o