Connect with us
Publicitate

Eveniment

Managerul Spitalului Judeţean Braşov, găsit în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate. Lucra şi la privat în timp ce conducea unitatea medicală

Publicat

pe

Managerul Spitalului Județean de Urgență Brașov, Călin Pavel Cobelschi, a fost găsit în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate pentru că profesa în același timp și la privat.

Publicitate

„Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 07 mai 2019, întrucât exercită simultan cu funcția de Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov şi funcțiile de medic specialist și medic primar în cadrul unei societăți comerciale ce are ca obiect principal de activitate acordarea de asistență medicală specializată, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006”, se arată în comunicatul ANI transmis miercuri.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, medicul chirurg Călin Pavel Cobelschi, conduce cea mai mare unitate medicală publică din judeţ, iar în timpul liber acordă consultaţii şi la o clinică privată situată pe aceeaşi stradă cu spitalul, la doi paşi de acesta. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede însă că funcţia de manager de spital este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică. Medicul Călin Pavel Cobelschi susţine că nu este în incompatibilitate întrucât lucrează la clinica privată „ca simplu angajat”, part time.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Observator

    12 aprilie, 2023 at 12:16 pm

    Revoltator este nu atat faptul ca domnul doctor este in stare de incompatibilitate de atat timp,desi continua sa nege acest lucru cu o nonsalanta penibila ci faptul ca desi se cunostea situatia,ANI se sesizeaza dupa 4 ani de la existenta acestei stari de fapt ;
    De asemenea,exista o discretie stranie in alt caz si anume al directorului aeroportului care este in acelasi timp si membru al Consiliului de Administratie al Autoritatii Aeronautice Romane ,fapt semnalat si de mass media centrala din Bucuresti ;
    Ceea ce este insa cu adevarat deranjant si intolerabil este faptul ca acesti domni stiu foarte bine ca sint incompatibili si nu au bunul simt de a demisiona din una din functii ci mizeaza pe faptul ca poate vor scapa neobservati ;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes