Social
Mamele nu se mai pot interna cu cei mici la Spitalul de Copii Braşov
De mai bine de două luni, o parte din mamele copiilor care ajung la Spitalul de Pediatrie din Braşov nu mai pot sta cu cei mici. Conducerea spitalului spune că a luat această decizie pentru a reduce riscul de infectare cu Sars Cov2. O bună parte dintre acestea sunt nemulţumite, şi spun că este o decizie abuzivă, însă nu au ce face decât să respecte decizia spitalului. La întrebăile lor, nu au primit decât răspunsuri că nu pot intra şi ca vor fi anunţate când cei mici se externează.
Conducerea spitalului a transmis că „pentru a asigura întrega protecție a pacienților noştri am testat atât copiii internați, cât și pe aparținătorii acestora (dacă a fost cazul). Astfel, s-a creat un izolator care asigură cazarea copiilor de la internare până la primirea rezultatului testului COVID, când sunt preluați de către medicul care îi tratează și transferați pe sectii sau sunt preluați de către spitalele suport COVID, dacă testul este pozitiv. Vă asigurăm că măsurile pe care le-am adoptat sunt exclusiv pentru pacienți, pentru siguranța și sănătatea acestora! Suntem convinși că vom fi înțeleși corect, că în această perioadă de criză sanitară, prioritară este viața copiilor bolnavi și nu însoțirea acestora pe perioada internării, ocupând paturi necesare internării altor micuți. Facem un apel la rațiune și vă rugăm să vă amintiți că suntem un spital, care tratează afecțiuni grave prioritare în această perioadă!”
-
Fapt diversacum 3 zileIncident neobișnuit pe DN13: O mașină de poliție a rămas blocată în beton proaspăt în drum spre un accident grav
-
Administrațieacum 3 zileProiectul de restaurare a Cetății Râșnov, deblocat oficial. Investiția depășește 28 de milioane de lei
-
Fapt diversacum 3 zileRazie a poliției pe DN1: Amenzi de peste 150.000 de lei aplicate în doar patru ore
-
Evenimentacum o ziSalvamont România la Congresul ICAR 2026: Tehnologii noi pentru Brașov
-
Utilacum o ziAvertizare ANM: Cod galben de ploi și răcire accentuată a vremii
-
Fapt diversacum 11 oreFOTO / Accident grav pe DN 13, la Rotbav: Trei persoane încarcerate după impactul cu un autocamion
-
Fapt diversacum o ziMotociclist rănit în Masivul Ciucaș, evacuat de urgență cu elicopterul SMURD Brașov
-
Evenimentacum 11 orePieton de 18 ani accidentat grav pe o trecere de pietoni din Brașov


