Eveniment
Mama Elodiei Ghinescu, despre eliberarea lui Cioacă: „Trebuia să stea în închisoare până îl mâncau viermii”

Vestea eliberării lui Cristian Cioacă a fost primită cu mâhnire de mama Elodiei. Emilia Ghinescu spune că este o decizie incorectă și că Cioacă ar fi trebuit închis pe viață.
Emilia Ghinescu a fost luată prin surprindere de eliberarea celui care i-a ucis fiica și consideră că s-a făcut o mare greșeală.
”Decizia este incorectă. Instanța a făcut o mare greșeală când i-a aprobat cererea de eliberare, pentru că a săvârșit o faptă deosebit de gravă. Judecătorii nu se gândesc dacă ar fi fost vorba de copilul lor, i-ar fi dat drumul ucigașului? Ăsta nu mai trebuia să vadă lumina zilei, nu să moară, dar să se chinuiască, să stea în închisoare până îl mâncau viermii. El nu s-a gândit nici la amărâtul ăla de copil că a crescut fără mamă”, a declarat, pentru Gândul, Emilia Ghinescu.
Mama Elodiei spune că, la șapte ani de la moartea fiicei sale, a primit o scrisoare în care un angajat de la Protan Codlea îi relata detalii incredibile despre acea dimineață în care ar fi fost ucisă fiica sa.
”Acea persoană, care era de serviciu în dimineața respectivă, mi-a scris că a dus-o (n.r. Cristian Cioacă) pe Elodia acolo, în geamantanul care nu a fost găsit de anchetatori, și a ars-o. Acum o lună, am primit o altă scrisoare de la un bărbat care a rămas infirm în urma acelui incendiu provocat de el. L-a văzut ieșind de la Protan, când el nu a putut să justifice cele două ore”, a mai spus Emilia Ghinescu.
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Milionarul din Brașov, Călin Donca, a transmis un mesaj din spatele gratiilor. Într-un videoclip postat pe internet, omul de afaceri își informează investitorii cu privire la situația parcurilor fotovoltaice
-
Administrațieacum 2 zile
Program prelungit la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. ROMATSA a agreat propunerea Consiliului Județean de modificare a orarului de funcționare de la 12 la 16 ore
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Locurile de grătar din jurul Brașovului sunt ocupate zilnic. Gospodinele profită de vremea bună și ies în natură ca să coacă legumele pentru zacuscă
-
Fapt diversacum o zi
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
„Război” între copii români și ucraineni la un loc de joacă din Brașov. Doi băieți de 11 ani au ajuns la spital
-
Fapt diversacum 2 zile
Aproximativ 200 de persoane vor pedala prin Brașov la evenimentul „Masa Critică”. Bicicliștii vor parcurge un traseu de 13 kilometri, pe mai multe străzi din oraș
-
Evenimentacum 2 zile
Accident între un microbuz și un autoturism pe Drumul Național 13, în localitatea Feldioara. Șapte persoane au fost rănite, iar două dintre victime au rămas încarcerate
-
Entertainmentacum o zi
VIDEO / Un român, originar din Brașov, și câinele său sunt marii câștigători ai concursului America’s Got Talent. Adrian Stoica și Hurricane vor încasa un cec de 1 milion de dolari