Social
Mâine, trafic restricţionat pe str. Iuliu Maniu

Compania APA Braşov anunţă că se continuă lucrările pentru modernizarea rețelelor de apă de pe str. Iuliu Maniu. Din acest motiv mâine, sâmbătă 27.06.2020, traficul auto în zonă va fi restricţionat pe câte o bandă până la finalizarea lucrării. Lucrare care constă în execuţia unei traversări prin spărtură pe str. Iuliu Maniu, în dreptul străzii Izvorul Rece, pentru montarea unei conducte noi de polietilenă şi care este programată a se efectua în intervalul orar 7.00 – 18.00.
Compania Apa mai precizează în comunicat şi faptul că „întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător. Sfătuim conducătorii auto să evite, pe cât posibil, această zonă, pentru ziua de sâmbătă. Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA”.
-
Administrațieacum 2 zile
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Administrațieacum 3 zile
Peste 7 milioane de lei va cheltui Consiliul Județean Brașov pentru exproprierile din traseul viitoarei ocolitoare a Drumului Național 1
-
Administrațieacum o zi
Brașov, singurul oraș din România care luptă pentru titlul de Capitală Verde Europeană în 2025. Alte nouă oraşe din Europa în competiţie
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / „Amintiri de la înălțime”. Imagini spectaculoase filmate din dronă cu drumul șerpuit spre Poiana Brașov
-
Administrațieacum 2 zile
Încep licitaţiile pentru spaţiile comerciale din Aeroportul Braşov. Ce preţuri vor fi percepute pentru comercianţi
-
Evenimentacum o zi
Creatorul de modă braşovean, Stephan Pelger, a fost găsit mort în propria casă. Suferea de depresie de mai multă vreme
-
Fapt diversacum o zi
Se caută preoți în parohiile din Brașov și Sibiu. Mitropolia Ardealului a scos la concurs șase posturi clericale vacante
-
Economicacum 2 zile
Directorul Olympus, fabrica de lapte din Braşov: „Avem contracte cu peste 1.300 de furnizori. În lunile de vară, colectăm şi peste 700 de tone pe zi”