Connect with us
Publicitate

Cultural

Mâine, epoca muzicii vieneze auzită în Bastionul Artiștilor

Publicat

pe

Un program susținut de muzicienii Filarmonicii Brașov, joi, 9 iulie 2020, ora 19.00 la Bastionul Țesătorilor. Programul aduce în fața publicului lucrările a 3 mari compozitori ai lumii: A. Salieri – Sinfonia venețiană în Re major, W. A. Mozart – Uvertura la opera “Directorul de Teatru” și Fr. Schubert – Simfonia a V-a în Si bemol major D 485.

Publicitate

Un fascinant decor muzical vienez, cu impresii controversate dar puternice despre marile personalități ale vremii, mai ales ca între cei trei compozitori au existat diverse legături.

A. Salieri, maestru al Capelei Imperiale din Viena, a fost rival al lui Mozart dar și îndrumător al lui Schubert.

Mai mult decât un concert, o desfășurare de imagini sonore reunite de către dirijorul Cristian Oroșanu împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov, în incinta Bastionului, locație ce se bucură de o acustică deosebită.

Concertul bine structurat este alcătuit ca o poveste  controversată bazată pe tot felul de zvonuri, în care naratorul este chiar dirijorul, personajele principale fiind pe de-o parte membrii Orchestrei și compozitorii prin creațiile lor, și, pe de altă parte, publicul.

Publicitate

Prețul uni bilet este de 27 de lei (20 lei concertul și 7 lei intrarea la Bastion).

Alexandra Grancea – PR Filarmonica Braşov

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Interes