Connect with us
Publicitate

Cultural

Mai multe filme premiate pot fi urmărite la ediţia din acest an a Festivalului de Film şi Istorii din Râşnov

Publicat

pe

Ediţia a XIV-a a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov aduce în faţa publicului 21 de filme importante din cinematografia românească şi internaţională. Selecţia de filme de la FFIR2022 de anul acesta se concentrează în jurul ideii de #Granite / #Borders.

Publicitate

Conceptul de anul acesta îşi propune să aducă cât mai multe răspunsuri la întrebări şi provocări multiple care ţin de libertăţile individuale şi creative cu care societatea actuală se confruntă.

Respectând tema festivalului, pentru proiecţii au fost alese spaţii care depăşesc limitele convenţionalului. Astfel ediţia cu numărul XIV a FFIR urmează să se desfăşoare în locaţii multiple din zona Râşnov, iar proiecţiile vor avea loc în: Cetatea Râşnov, La Lift spre Cetate, Piaţa Unirii (Râşnov), Cetatea Feldioara, Promenada Codlea, Parcul Cetate din Hărman şi Bastionul Ţesătorilor din Braşov.

FFIR aduce anul acesta filme şi proiecţii din Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Franţa, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, România, Spania şi Suedia.

Publicitate

Prima proiecţie de film a festivalului va fi pelicula „Un bărbat pe nume Ove”. Filmul va putea fi văzut pe data de 14 august în Braşov, la Bastionul Ţesătorilor.

Programul complet al filmelor Festivalului de Film şi Istorii Râşnov poate fi văzut pe canalele de Social Media ale festivalului şi pe www.ffir.ro. Ca în fiecare an FFIR aduce unicitate şi originalitate în peisajul cinematografic românesc prin proiecţii de film desfăşurate în spaţii deosebite precum cetăţi medievale, pieţe publice, locaţii culturale şi nu numai.

Printre filmele ce vor putea fi urmărite în spaţiile unice FFIR se numără:

  • Belfast (2021, Regia: Kenneth Branagh)
  • Quo Vadis Aida (2019, Regia: Jasmila Zbanic)
  • Mame paralele (2021, Pedro Almodovar)
  • Metronom (2022, Regia: Alexandru Belc)
  • Pentru mine tu eşti Ceauşescu (2021, Regia: Sebastian Mihăilescu)
  • Braşov 1987. Doi ani prea devreme (2017, Liviu Tofan).

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe. Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov este un eveniment cultural organizat de Asociaţia Mioritics şi Asociaţia Râşnov Society.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes