Connect with us
Publicitate

Economic

Luminile de la Cetatea Rupea vor fi stinse noaptea. Din cauza facturilor uriașe la curent, administratorii monumentului istoric sunt nevoiți să facă economie

Publicat

pe

Publicitate

Facturile uriașe la energia electrică nu afectează doar consumatorii casnici. Și instituțiile publice, muzeele sau monumentele istorice au de suferit din cauza costurilor tot mai mari. Într-o situație absurdă a ajuns și Cetatea Rupea. Administratorii fortificației sunt nevoiți să stingă luminile pe timpul nopții deoarece curentul consumat încarcă foarte mult factura la energia electrică.

„Anul trecut plăteam 220 de lei MWh, plus taxe. Anul acesta am primit ultima ofertă de la Electrica pe la 3.600 de lei pe MWh, adică undeva de 15 ori mai mare tariful față de anul trecut. Am găsit un furnizor de energie electrică abia săptămâna trecută. Am semnat pentru 3 luni de zile pe 1.000 de lei, adică de 4 ori mai mare. În condițiile acestea nu ne mai permitem să iluminăm cetatea până dimineața. Efectiv, intrăm în incapacitate de plată și am luat hotărârea ca, după ora 22.00, să stingem iluminatul monumentului”, a explicat primarul din Rupea, Alexandru Opriș, pentru radiobrasovfm.ro.

De aceeași problemă s-au lovit și administratorii Castelului Bran. Aici facturile s-au triplat în ultimele luni, dar momentan cei care se îngrijesc de cel mai vizitat obiectiv turistic din România spun că nu vor lua măsuri pentru reducerea consumului de curent.

„Eu am în față cele două fișe de cont ale furnizorilor de energie electrică și de gaz, pentru luna decembrie, iar cifrele arată în felul următor: factura pentru furnizorul de energie electrică este de 15.175 de lei, iar pentru cel de gaz este de 27.886 de lei. Am făcut o comparație cu 2020: în luna decembrie, factura pentru furnizorul de energie electrică era 11.237 de lei, iar factura de la furnizorul de gaze a fost de 9.900 de lei”, a precizat Alexandru Prișcu, reprezentant al Castelului Bran, pentru aceeași sursă.

Publicitate

Facturi mai mari cu până la 30% au primit și alte instituții de cultură din Brașov, dar și din județ.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes