Connect with us
Publicitate

Administrație

Lucian Pătraşcu nu mai este subprefectul Braşovului. A fost eliberat din funcţie

Publicat

pe

Publicitate

Guvernul a aprobat eliberarea din funcţie a 14 prefecţi şi 11 subprefecţi din Bucureşti şi mai multe judeţe, precum şi numirea altora noi în locul acestora. Între subprefecţii eliberaţi din funcţie este şi Lucian Pătraşcu, subprefectul Braşovului.

„La capitolul eliberări din funcţie este vorba de 14 prefecţi şi de 11 subprefecţi, iar la capitolul numiri 14 prefecţi şi şapte subprefecţi.

Vă aduc aminte şi contextul în care vine această serie de hotărâri de guvern: Legea nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale interzice ca prefecţii şi subprefecţii să poată candida fără ca mai întâi să îşi dea demisia din funcţie cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor, iar până în data de 9 iunie, am numărat eu, mai avem inclusiv ziua de astăzi 59 de zile. De aceea vine şi această serie de hotărâri”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al joi seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Vicroria.

Astfel, au fost eliberaţi din funcţia de prefect și numiți următorii:

Publicitate
  • Argeș – Radu-Valeriu Perianu înlocuit cu Lucian-Dragoş Predescu
  • Bacău – Bogdănel Lucian-Gabriel Bogdănel înlocuit cu Claudiu-Augustin Ilişanu
  • Călărași – Valentin Barbu înlocuit cu Valentin-Dumitru Deculescu
  • Galați – Claudiu Gavril-Sorin înlocuit cu Andreea-Anamaria Naggar
  • Gorj – Iulian-Vasile Popescu înlocuit cu Virgil Drăguşin
  • Hunedoara – Călin-Petru Marian înlocuit cu Florina-Doris Visirin
  • Iași – Petru-Bogdan Cojocaru înlocuit cu Constantin-Felix Guzgă
  • Neamț – Vasile-Adrian Niţă înlocuit cu Adrian Bourceanu
  • Olt – Mario-Lucian De Mezzo înlocuit cu Ştefan Nicolae
  • Prahova – Daniel-Virgiliu Nanu înlocuit cu Emil Drăgănescu
  • Satu Mare – Radu-Tiberiu Roca înlocuit cu Ioan Tibil
  • Teleorman – Haralambie Epure înlocuit cu Valentina-Veronica Mitran-Piticu
  • Vrancea – Nicuşor Halici înlocuit cu Marius-Eusebiu Iorga
  • București – Rareş Hopincă înlocuit cu Mugur-Mihai Toader

Totodată au fost eliberaţi din funcţie și înlocuiți următorii subprefecţi:

  • Alba – Corneliu Mureşan înlocuit cu Sandu Heler
  • Botoșani – Tiberiu Manolache înlocuit cu Cristina Breşug
  • Brașov – Lucian Pătraşcu
  • Brăila – Boboc Adin înlocuit cu Fătu Dragoș Gelu
  • Dolj – Nicuşor Roşca înlocuit cu Ileana Toma-Şerban
  • Gorj – Constantina-Anca Borduşanu
  • Prahova – Emil Drăgănescu înlocuit cu Tănase Mircea-Adi
  • Sălaj – Florian Florin înlocuit cu Alexandru-Dorin Pura
  • Sibiu – Florea Gabriel înlocuit cu Maria Minea
  • Timiș – Sorin-Gabriel Ionescu
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes