Connect with us

Administrație

Lovitură grea pentru asistații social. Noul ministru al Muncii vrea reducă substanțial numărul celor care primesc sprijin dar sunt apți de muncă

Redactia

Publicat

pe

Optica privind ajutoarele sociale ar trebui schimbată, iar viziunea liberală este sprijin ţintit pentru cei vulnerabili şi încurajarea muncii pentru cei care pot să meargă la muncă, a declarat, joi seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Publicitate

„Numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut în România în ultimii ani constant şi, în acelaşi timp, şi numărul celor care beneficiază de ajutorul de sprijin pentru familie, care este tot o formă de ajutor de la stat pentru familiile cu venituri reduse. În privinţa ajutoarelor sociale aş vrea să schimbăm puţin optica în raport cu acordarea acestora şi anume să încurajeze totuşi reîncadrarea în câmpul muncii pentru cei care vor să muncească, iar cei care nu pot cu adevărat să fie sprijiniţi. Viziunea liberală a noastră în privinţa ajutoarelor sociale este sprijin ţintit pentru cei cu adevărat vulnerabili şi încurajarea muncii pentru cei care pot să meargă la muncă”, a spus Raluca Turcan, la Antena 3.

Ea a explicat că acordarea ajutorului social presupune că, în urma unei anchete, trebuie verificate veniturile persoanei respective, dacă are imobil şi alte bunuri şi dacă a refuzat un loc de muncă, dacă se poate încadra.

Publicitate

„În mod normal, această verificare ar trebui să se producă undeva la 6 luni. Din nefericire, aici se produce o ruptură, în sensul în care anchetele sociale se fac la nivel de autorităţi locale. Unele autorităţi locale îşi iau în serios misiunea de a-i îndemna să depună şi muncă în folosul comunităţii, să-şi caute în continuare un loc de muncă. Alţii se complac, pentru că ţinându-i pe oameni oarecum în sărăcie îi ţii şi într-un soi de dependenţă”, a spus ministrul Muncii.

Aceasta a subliniat că a făcut un plan de acţiune cu echipa din Ministerul Muncii şi anume, prin Agenţiile Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, să fie demarate inspecţii şi campanii în teritoriu, astfel încât să se vadă dacă printre beneficiarii de venit minim garantat sau de ajutor pentru sprijinirea familiei, sunt într-adevăr persoane care au deschiderea să-şi caute loc de muncă în continuare sau se complac în acea formă de sprijin.

Publicitate

„Aici mai există un aspect care mie îmi dă destul de mult de gândit şi avem spaţiu de manevră în continuare şi asta întăreşte oarecum ceea ce am spus de la început că mi-aş dori să se întâmple în aceste minister, şi anume toate formele de sprijin să fie integrate. Adică un om atunci când este într-o situaţie vulnerabilă să primească pachete integrate de sprijin, şi pentru copii, şi educaţionale, şi sanitare şi de consiliere, şi de îndrumare, dacă pot, spre piaţa muncii. Şi să ai o evidenţă a acestor pachete sociale, pentru că, din nefericire, avem persoane care beneficiază de ajutor social, de venit minim garantat, beneficiază şi de ajutor pentru sprijinirea familiei, au şi alocaţii pentru copii, au şi ajutor pentru încălzire. Am făcut o evaluare şi există cumul chiar de 6-7 beneficii de la stat fără să ai totuşi dovada că omul respectiv nu se complace în acest soi de abundenţă de beneficii în loc să intre pe piaţa muncii şi să se străduiască, aşa cum se străduiesc milioane de oameni în România”, a punctat ministrul Muncii.

Publicitate
Spune-ți părerea

Administrație

Prim-ministrul României: Dorim să construim spitale noi prin PNRR, singura condiție este să fie finalizate până în 2026

Redactia

Publicat

pe

Publicitate

Premierul Florin Cîțu a declarat că actualul Guvern își propune să construiască spitale noi în România, prin Planul Național de Reconstrucție și Reziliență. Singura condiție este aceea că aceste spitale să fie finalizate până în 2026.

„Am pornit cu aceeași reformă pe care o regăsim în buget, dar reforma aceasta trebuie să se vadă în investiții. Veți vedea că resursele alocate în PNRR se concentrează pe proiecte de investiții. România a rămas în urmă la investiții în infrastructură: transport feroviar, și sigur va rămâne emblema acestui Guvern, dorim să construim spitale noi. Nimeni nu a făcut acest lucru în 30 de ani și veți vedea că în acest PNRR sunt alocate sume pentru construcția de spitale noi”, a declarat Florin Cîțu, sâmbătă, la Focșani.

Publicitate

Premierul i-a rugat pe cei care au în plan construirea de spitale noi să aplice prin PNRR pentru atragerea de fonduri.

„Sunt în România spitale care pot fi finalizate până în 2026. Asta este singura condiție pe care trebuie să o îndeplinim, să poată fi finalizate până în 2026. De aceea îi rog pe toți care au proiecte de spitale noi, dacă pot să finalizeze până în 2026 să includem în acest Plan de Reconstrucție și Reziliență. Este foarte important pentru că e adevărat, s-au băgat bani în sănătate în ultimul an, dar vrem să băgăm bani să rămână. Spitalele noi trebuie să se construiască și începem cu acest program. Vreau să rămână după această guvernare o construcție de spitale noi”, a afirmat Cîțu.

Publicitate

Premierul Florin Cîțu participă, sâmbătă, la dezbaterea organizată de Consiliul Județean Vrancea cu reprezentanții structurilor asociative ale UAT-urilor – Asociațiilor Municipiilor, Orașelor, Comunelor, Secretarilor de Primării din România – primari, conducerea Instituției Prefectului Vrancea, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, oameni de afaceri din Vrancea.

Printre temele abordare se numără bugetul pentru anul 2021, investiții și oportunități de finanțare, măsuri fiscale, Programul Național de Redresare și Reziliență.

Citește mai mult

Administrație

Ministrul Muncii: Orice angajat din România va putea lucra până la 70 de ani dacă doreşte

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Orice angajat din România va putea să lucreze, fie în sistemul privat fie în sistemul public, până la vârsta de 70 de ani dacă doreşte, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, vârsta de pensionare nu va fi modificată, însă, în baza unui proiect de act normativ, salariaţii vor avea oportunitatea de a continua să lucreze după împlinirea vârstei de pensionare, în baza unei cereri depuse la angajator.

Publicitate

Ministrul Muncii a făcut precizarea că persoanele care vor lucra în sistemul public nu vor putea cumula pensia cu salariul.

„Proiectul în sine de cumul pensie-salariu la stat are trei principii de bază. Cel mai important principiu este că un angajat în sistemul public sau un angajat în general va avea o oportunitate creată prin această lege de a opta, dacă vrea, să muncească până la 70 de ani. Vârsta de pensionare rămâne aceeaşi, însă creăm această oportunitate de a lucra, printr-o simplă hârtie înregistrată, ca o opţiune exprimată în scris, până la 70 de ani. De asemenea, tot ca o oportunitate, cei care sunt astăzi în pensie şi vor să se reangajeze după vârsta de pensionare să poată să o facă, fără nicio problemă sau, dacă optează să se reangajeze, dar peste un an constată că nu îi mai place, nu vrea, nu poate, să poată să se pensioneze din nou. În materie de relaţie pensionar – sistem de ocupare vrem să existe această flexibilitate şi deschidere, până la urmă. Dacă îţi place şi vrei să munceşti, să poţi să o faci, iar statul să nu intervină, să nu te blocheze. Al treilea principiu este cel al cumulului pensie cu salariul la stat prin care cei care optează să lucreze la stat să nu poată să aibă şi pensie de la stat, dar, atenţie, se referă doar la sistemul public” a afirmat Raluca Turcan.

Citește mai mult

Administrație

Efectele majorării de 5 ori a impozitului pe clădirile degradate: locuitorii din Făgăraş au început să îşi repare casele

Redactia

Publicat

pe

Publicitate

Locuitorii din Făgăraş plătesc impozit mărit de până la cinci ori dacă nu îşi întreţin cum se cuvine clădirile, dacă faţadele acestora sunt degradate sau construcţiile pun în pericol trecătorii. Măsura a făcut ca proprietarii de clădiri să treacă la repararea acestora.

Majorarea de trei, patru sau chiar cinci ori a impozitelor pe clădiri în cazul în care acestea nu sunt întreţinute şi îngrijite, dăunează aspectului zonei în care se află sau pun în pericol trecătorii îşi face efectul la Făgăraş, scrie Adevarul.ro.

Publicitate

În oraşul braşovean, patru proprietari au început să-şi renoveze casele degradate, după ce, anul trecut, au fost trecuţi de municipalitate pe lista neagră a celor care deţin clădiri aflate într-o asemenea stare.

În municipiul Făgăraş există destul de multe clădiri care au probleme în ce priveşte aspectul faţadei sau siguranţa celor care trec pe lângă ele, iar patru dintre proprietarii acestora au demarat sau finalizat lucrări de reabilitare, anul trecut, după ce au fost avertizaţi că urmează să fie supraimpozitaţi cu până la 500%.

Publicitate

Unul a achitat impozitul majorat, dar s-a apucat apoi de reabilitare, ceilalţi trei au trecut la treabă înainte să le vină sancţiunea. Alţi patru proprietari urmează să fie supraimpozitaţi: unul cu 300%, unul cu 400%, iar alţi doi chiar de cinci ori mai mult decât plătesc vecinii ale căror locuinţe corespund.

„Supraimpozitarea se aplică de la începutul anului 2020, după ce, în 2019, colegii mei au verificat 200 de clădiri şi au constatat că 70 dintre acestea se află în stare avansată de degradare, unlee ajungând, din păcate, ruine. Anul acesta, în funcţie de termenele puse în vedere prin somaţiile trimise, urmează să fie supraimpozitate cu până la 500% şi alte construcţii, dacă proprietarii nu vor începe lucrările de reabilitare”, a precizat consilierul primarului municipiului Făgăraş, Liviu Ardelean.

Din momentul primirii somaţiei, proprietarii au la dispoziţie 6 luni pentru demararea lucrărilor care se impun pentru readucerea clădirilor într-o situaţie în care nu se mai impune aplicarea unui impozit suplimentar.

Publicitate

Între proprietarii de clădiri aflate în stare de degradare se numără chiar şi Primăria Municipiului Făgăraş, unele cu Primăria ca unic proprietar, iar altele deţinute în coproprietate. Municipalitatea deţine nu mai puţin de patru asemenea clădiri, iar la două dintre acestea lucrările de reparaţii şi întreţinere necesare sunt în curs.

La fosta unitate militară din cartierul Tudor Vladimirescu sunt executate lucrări de modernizare în regim propriu, în timp ce clădirea de pe strada Republicii numărul 27 se află în reabilitare. Pentru Baia Comunală, Primăria Făgăraş aşteaptă aprobarea finanţării, iar, pe strada Nicolae Bălcescu numărul 53, lucrările vor începe după finalizarea proiectării noii creşe care va fi înfiinţată aici.

Citește mai mult
Publicitate

De Interes

>