Administrație
Locuitorii din Sânpetru vor ajunge mai repede în Braşov. Va fi amenajat un nou drum

Primăria Brașov a anunțat că va amenaja încă două căi de acces din Sânpetru spre Brașov, pentru ca timpul în care se parcurge distanța dintre centrele celor două localități să fie mult mai mic.
Asta în condițiile în care, la acest moment, locuitorii din Sânpetru pot ajunge în Brașov – fără să ocolească – doar pe strada 13 decembrie. Cum numărul de locuitori a crescut în comună foarte mult, traficul este unul infernal, în special la orele de vârf.
Una din străzi va face legătura cu cartierul Triaj, iar alta va ajunge pe Calea Feldioarei, în zona Dedeman și apoi pe Bulevardul Griviței, transmite Radio România Braşov FM.
„Primăria este în etapa de evaluare a celor trei oferte depuse pentru proiectarea pasajului care va face legătura între zona nouă cartierului Tractorul și Bulevardul Griviței. Este o investiție importantă pentru descongestionarea traficului de pe strada 13 Decembrie. În acest moment, cei care locuiesc în Tractorul, ca și cei care locuiesc în comuna Sânpetru, au singură cale de acces spre oraș, respectiv 13 Decembrie”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Proiectul se află în faza de evaluare tehnică, iar reprezentanții municipalității speră să încheie cât mai rapid procedurile pentru ca firma care va câștiga să întocmească studiul de fezabilitate pentru viitorul pasaj.
Al doilea proiect presupune extinderea străzii Narciselor, care se va lega printr-un pasaj subteran sau suprateran în zona Ocolitoarei până în comuna Sânpetru. Astfel, se va ajunge din Sânpetru în Brașov și pe strada Hrămanului.
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Avalanșă de mari dimensiuni, în munții Făgăraș. Zăpada a spart geamurile cabanei Capra și a pătruns în dormitoare. Cei aproximativ 50 de turiști care se aflau acolo au scăpat teferi
-
Evenimentacum 3 zile
Vine gerul, în România. Meteorologii anunță temperaturi de -20 de grade, în următoarele zile. Au fost emise și două coduri galbene de vreme rea, inclusiv pentru județul Brașov
-
Socialacum 2 zile
Directorul Poştei Române, întrebat cât face o scrisoare de la Bucureşti la Braşov: „Cinci zile”
-
Evenimentacum 2 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Utilacum 10 ore
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 2 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Evenimentacum 2 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Administrațieacum 17 ore
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei