Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Literele de pe Tâmpa, luminate în roşu la aniversarea a 20 de ani de când există Numărul de Urgență 112 în România

Publicat

pe

Astăzi, 11 februarie, aniversăm Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 și 20 ani de la operaționalizarea în România a Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, administrat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Publicitate

Primăria Brașov se alătură demersurilor autorităților publice centrale, județene și locale care își vor ilumina sediile în roșu. Literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei vor fi iluminate în culoarea care simbolizează serviciul de urgență.

Prin acest demers STS dorește să atragă atenția cetățenilor asupra importanței misiunii Serviciului de urgență 112 și apelării responsabile a numărului unic 112, contribuind astfel la reducerea apelurilor care nu reprezintă o urgență.

În 2023, operatorii STS au răspuns la peste 10,4 milioane de apeluri la numărul de urgență 112, dintre care doar 53,82% au fost urgențe reale, pentru care era necesară intervenția agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont. Este deosebit de important ca populația să conştientizeze că orice apel non-urgent înseamnă secunde sau minute prețioase care se pierd în defavoarea unor urgențe reale.

Publicitate

Numărul 112 este numărul de urgență disponibil gratuit, non-stop, atât prin linii de telefonie fixe, cât şi prin telefoane mobile, oriunde în Uniunea Europeană. Numărul unic de urgență 112 este disponibil în toate statele membre ale UE, precum și în Albania, Georgia, Republica Moldova, Islanda, Muntenegru, Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia. Operatorii 112 sunt cei care preiau în fiecare an milioane de apeluri de la cei care le solicită ajutorul şi fac legătura cu dispecerii din agențiile de intervenție – poliție, pompieri, ambulanță etc.

Primele atestări istorice ale telecomunicațiilor de stat în România datează din 1889: centrala telefonică manuală cu cinci abonați pentru Parlament și ministere, instalată la București, și centrala telefonică automată a Casei Regale. În 1993, prin HG nr. 229, Serviciul de Telecomunicații Speciale primește statutul de organ central de specialitate în domeniul telecomunicațiilor speciale.

Pentru dezvoltarea serviciului de urgență 112 în Europa a fost creată Asociația Europeană a Numărului de Urgență (EENA), o organizație neguvernamentală cu sediul la Bruxelles, a cărei misiune este aceea de a contribui la îmbunătățirea siguranței şi securității oamenilor. Viziunea EENA este ca fiecare cetățean să poată accesa serviciile de urgență şi să primească informațiile şi îngrijirea corespunzătoare în timpul unei urgențe sau al unui dezastru.

În prezent, comunitatea EENA include peste 1.500 de servicii de urgență reprezentative din 80 de state la nivel mondial, peste 100 de furnizori de soluții în domeniu, peste 100 de cercetători și peste 200 de membri ai Parlamentului European, potrivit http://www.eena.org. EENA serveşte ca o platformă de discuții pentru serviciile de urgență, autorități publice, factori de decizie, cercetători, asociații şi furnizorii de soluții, cu scopul de îmbunătățire a răspunsului în situații de urgență, în conformitate cu cerințele cetățenilor.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes