Fapt divers
Lidia, unul dintre cei mai iubiţi urşi din sanctuarul de la Zărneşti şi-a spus ultima poveste. A trăit ultimii 15 ani în libertate, după ce o viaţă întreagă şi-a nenorocit labele printre cioburile sticlelor de bere primite de la turişti

„Sunt zile la în Sanctuarul Libearty, al Asociaţiei „Milioane de Prieteni”, când parcă și pădurea plânge. Astăzi este din nou una din acele zile când neputincioși ne luăm la revedere de la unul din cei mai iubiți urși din sanctuar.”, au transmis reprezentanţii asociaţiei.
„Lidia, micuța bătrânică care a pășit prima pe iarba din sanctuar, la finalul anului 2015, a plecat în Ursa Mare și a luat cu ea o parte din sufletul nostru.
Cuvintele sunt de prisos, dar ne consolează puțin faptul că a avut șansa să trăiască mai bine de 15 ani liniștită, în mediul ei natural.”, au mai spus reprezentanţii Asociaţiei „Milioane de Prieteni”
“Cristi și Lidia sunt primii mei prieteni urși. I-am cunoscut în 1998 în Poiana Brașov, în același an în care am cunoscut-o pe Maia. Resemnați și cu ochi triști se uitau lung după cineva care să-i salveze. Sufereau teribil de sete și de foame, iar de rănile lor nu se îngrijea nimeni. Tălpile lor moi călcau sticlele de bere oferite de turiști, iar cioburile le străpungeau lăbuțele.
Aveau acces la apă doar când erau stropiți cu furtunul pentru amuzamentul turiștilor. Lângă cușca ce le era casă era o groapă mereu goală. Tot ce puteau face era să întindă lăbuțele și boticurile poate, poate un strop de apă ajunge la ei. Patronii pensiunii nu le dădeau apă pentru că era scumpă. Tot ce am putut să fac a fost să mă așez lângă ei și să plâng… ” – Cristina Lapis președinte AMP.
În toamna anului 2005, Lidia a călcat pentru prima dată pe iarbă, în sanctuarul AMP Libearty.
-
Evenimentacum 3 zile
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 3 zile
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Economicacum 3 zile
FOTO / Compania care ridică Sală Polivalentă din Braşov: „Utilajele și muncitorii noștri continuă munca pentru ca românii să aibă parte de cea mai modernă sală polivalentă”
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Grav accident pe DN 13, la Măieruş. Şapte victime după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod
-
Socialacum 2 zile
Motivarea instanţei pentru medicul braşovean Sorin Baloş, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Judecătorii vorbesc despre „flagelul mitei”
-
Evenimentacum 3 zile
Trei tineri, reţinut după ce au dat mai multe spargeri la Şinca. Escaladau gardul caselor şi furau bani şi bijuterii
-
Fapt diversacum 3 zile
Trei noi funcții lansate de WhatsApp
-
Culturalacum 3 zile
Se ştie întreg line-up-ul de la Massif Festival. Morten, DJ-ul care a creat stilul Future Rave, împreună cu David Guetta vin în Poiana Braşov. Preţul biletelor