Social
Liceenii din Braşov care le-au dat lecţii studenţilor la un concurs internaţional

Echipa „Limitless” a Colegiului Naţional Andrei Şaguna din Braşov s-a înscris la o competiţie internaţională de dezbateri pe teme ştiinţifice pentru studenţi. Deşi mai mici decât toţi ceilalţi competitori, braşovenii au câştigat locul I, scrie Adevarul.
O echipă de liceeni din Braşov a reuşit să învingă toate echipele studenţeşti prezente la concursul internaţional de ştiinţe IST (International Scientific Tournament), organizat de Ucraina.
Competiţia este una de dezbateri, iar echipa Limitless de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” Braşov a obţinut locul I. Singura echipă din concurs alcătuită din elevi de liceu a fost formată din Mara Nicolau, Ioana Popa, Alexandru Ştefan, Andrei-Bucur Borcoman şi Mattia Marziali.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 19 – 22 martie, în mediul online şi a constat în dezbateri ştiinţifice pe teme de biologie, chimie, fizică şi informatică. Elevii au fost coordonaţi de profesorii Carmen Tănăsescu, Mircea Parpalea şi Mircea Tănăsescu.
Echipei braşovene încă nu îi vine să creadă că a câştigat acest concurs, mai ales că vorbim de prima participare a României la competiţia internaţională din Ucraina, iar liceenii au învins echipe de studenţi.
„Nici acum nu ne vine să credem şi ne întrebăm încă dacă este un vis sau ni s-a părut. Fără modestie, vă spun că am muncit foarte mult în ultimele săptămâni, dar, fără munca în echipă şi fără colaborarea foarte bună pe care am avut-o, fără coordonarea profesorilor, nu am fi reuşit să câştigăm. Trebuie să spun că şi distracţia a fost importantă şi ne-a ajutat, pentru că, în procesul acesta de învăţare intensă şi de acumulare a extrem de multă informaţie, chiar pot să spun că am găsit partea frumoasă, am făcut lucrurile din pasiune, din determinare, din dorinţa de cunoaşte mai mult, de a ne supune unor provocări, cum este aceea să reprezinţi o ţară într-un concurs, fie el de ştiinţe sau sportiv”, a spus căpitanul echipei braşovene, Mara Nicolau.
Elevii Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov sunt obişnuiţi ai premiilor la concursuri internaţionale. De câţiva ani, aceştia participă la competiţiile NASA destinate elevilor de liceu iar echipele din Braşov s-au clasat de fiecare dată pe podium. În 2019, şaguniştii s-au clasat pe podium şi la Turneul Tinerilor Oameni de Ştiinţă, din Belarus, iar anul trecut au participat – de această dată online – la Turneul Tinerilor Fizicieni.
-
Evenimentacum 23 de ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / O femeie a căzut peste 150 de metri, într-o râpă, când cobora de la cabana Mălăieşti spre Diham, în Munţii Bucegi