Administrație
Legea Educației, dezbătută la Brașov. Ministrul Educaţiei: „Posturile de titularizare vor fi de cinci ori mai multe anul viitor”

Posturile de titularizare vor fi de cinci ori mai multe anul viitor, a estimat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cea de-a doua sesiune de dezbatere a proiectului de Lege a Educației, de la Brașov.
În întâlnirea cu reprezentanții profesorilor din întreaga țară, oficialii din Educație au atins puncte importante din noua lege, dar au ajuns să discute și despre armată, relatează euronews.ro.
Nu puține au fost cazurile, de-a lungul anilor, în care profesorii din România au obținut note mari la titularizare, dar nu au avut și un post pe care să-l ocupe. Situația se va schimba de anul viitor.
„Sunt multe motive ca, încă de anul viitor, la titularizare să fie scoase un număr de posturi apreciez, de patru, cinci ori mai mare decât anul acesta și atunci gândiți-vă că se rezolvă problema pentru foarte mulți dintre colegii noștri care, așa cum spunea și doamna secretar general, iau note foarte bune la examenul de titularizare mulți ani la rând, dar intră în categoria reușiți fără loc.”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
În dezbatere s-a ridicat și problema mentoratului profesorilor
În dezbatere s-a ridicat și problema mentoratului profesorilor. Bani pentru program sunt, dar se ivesc alte impedimente: de unde fac rost de formatori și cum vor evita discrepanțele care se pot ivi între formarea în mediul urban și cel rural.
„În PNRR avem prevăzută formarea unui număr de cel puțin 100.000 de cadre didactice din perspectiva pedagogiei digitale. Problema nu mai e de resursă financiară, ci de unde luăm acei formatori de formatori, care să facă în așa fel încât aceste formări să aibă un caracter de conținut.”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Și situația creșelor a fost discutată de oficialii Educației. Trecerea creșelor de la primării la ISJ-uri se face treptat, însă mulți nu vor să facă mutarea, din cauza salariilor. La creșele preluate de ISJ sunt salarii cu 30-40% mai mici față de cele din administrațiile locale. Ministrul nu a ratat ocazia să arunce o săgeată către primăriile unde angajații au salarii mari.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Sunt colegi profesioniști în creșe care au fost preluate de către Inspectoratele Școlare Județene și care, la simpla preluare, la nivelul salarial de acum pierd foarte mult la salariu. În momentul în care și la Cluj vom putea prelua creșele în sistemul de educație, înseamnă că am finalizat procesul. N-am vrut să zic nimic rău.”
O întrebare i-a încuiat, însă, pe oficialii din Educație
O întrebare i-a încuiat, însă, pe oficialii din Educație: se va deconta naveta și pentru personalul nedidactic?
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Ne-ați dat greu!”
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: „În momentul acesta, naveta personalului didactic este în sarcina autorităților locale. Le urăm succes! A, sunt și niște domni primari aici și mulți în online. În situația în care ne-am gândi și la plata navetei personalului nedidactic, este evident că tot de acolo ar trebui să se întâmple. Prin urmare, am fi reținuți în a reglementa pentru ei. Nu știu!”
Un profesor la Universitatea din Suceava a stârnit râsete în sală când a propus ca între liceu și facultate băieții să facă armata.
Profesor: „Ar fi foarte interesant dacă băieții noștri ar face trei, patru luni de armată.”
Ultimele dezbateri ale proiectului de Lege a Educației vor avea loc în zilele de 23 și 24 august.
-
Entertainmentacum 3 zile
Patinoarul Olimpia, din Brașov, se deschide marți seară. Cât îi va costa pe brașoveni și turiști distracția pe gheață
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Administrațieacum 3 zile
FOTO / O nouă grădiniţă pentru 100 de copii va fi construită în cartierul Avantgarden din Braşov. S-a dat starul licitaţiei pentru proiectare şi construcţie
-
Administrațieacum 2 zile
De mâine, „Miercurea brașovenilor” pe pârtiile din Poiana Brașov. Schiorii din oraş plătesc doar jumătate de preţ la instalaţiile pe cablu din staţiune