Eveniment
La un pas de tragedie. Telecabina din Bucegi s-a defectat în mers. 20 de oameni au fost salvaţi de Salvamont

Salvamontiștii din Bușteni au intervenit de urgență pentru a salva aproximativ 20 de persoane aflate în telecabina din Bușteni, care s-a defectat pe traseu.
Cabina a rămas suspendată în dreptul celui de-al treilea stâlp, la o distanță de aproximativ 200 de metri, deasupra prăpastiei. Oamenii au fost coborâți în rapel, pe cabluri, cu ajutorul unei echipe a Salvamont Bușteni.
Incidentul s-a petrecut duminică, 12 septembrie, la prima cursă a telecabinei din Bușteni, care transportă de regulă angajați care lucrează la diferite puncte de lucru de pe traseul Bușteni-Babele-Peștera. Au fost aproximativ 20 de persoane în cabina care s-a oprit brusc, din cauza unei defecțiuni a cablului purtător.
Potrivit martorilor, accidentul s-a petrecut după ce o stâncă de mari dimensiuni ar fi fost dislocată din munte, cel mai probabil de un urs. În cădere, bolovanul ar fi lovit instalația de transport pe cablu, provocând o defecțiune serioasă, de care administratorii telecabinei nu au știut în timp util. Acesta a fost și motivul pentru care duminică au pus în funcțiune telecabina. Aceasta a mers normal până la punctul defecțiunii, unde s-a oprit brusc, într-o poziție ușor aplecată, au precizat martorii, transmite ziare.com.
După incident, telecabina nu a mai funcționat. Pe site-ul companiei care administrează telecabina, Teleferic Prahova, a fost postat următorul anunț: ”În perioada 13.09.2021 – 17.09.2021, telecabina Bușteni-Babele va fi în revizie tehnică”
-
Utilacum 2 zile
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 3 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Evenimentacum 3 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Evenimentacum 3 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Administrațieacum 2 zile
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei
-
Socialacum 3 zile
Brașovul, pe primul loc în România la violența în școli. Peste 1.500 de cazuri au fost înregistrate în județ, în perioada 2021 – 2022
-
Administrațieacum 3 zile
24 de locuințe sociale vor fi amenajate într-un bloc din Brașov. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
Pârtia Lupului inferior, din Poiana Brașov, se deschide oficial mâine. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvarul, măsoară între 30 și 50 de centimetri