Fapt divers
La Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov s-ar putea învăţa în viitor şi în limba persană

Facultatea de Litere ar putea avea și un program de studiu în limba persană. Acesta ar urma să fie deschis în baza parteneriatului semnat între Universitatea din Isfahan, din Iran, și Universitatea Transilvania, din Brașov.
“Universitatea Transilvania are o relație foarte bună cu universitățile din Iran. Am avut până acum relații foarte bune în Teheran, în Shiraz, iar acum, recent, am semnat un parteneriat cu Universitatea din Isfahan și vom extinde colaborările noastre, până acum în Industria lemnului, Inginerie, Silvicultură, și în zona umanistă. Intenționăm chiar să deschidem un program de studiu al limbii persane la Brașov, în viitorul apropiat”, a explicat decanul Facultății de Litere Brașov, conf. Univ. dr. Adrian Lăcătuș, conform Radio România Braşov FM.
Programul va fi în combinație cu limba engleză și va fi lansat atunci când vor fi încheiate toate demersurile.
-
Utilacum 2 zile
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Imagini inedite cu lucrările de la Sala Polivalentă din Braşov. Construcţia este în grafic
-
Administrațieacum 24 de ore
Braşovenii vor schia mai ieftin! Reduceri pentru locuitorii municipiului la instalaţiile pe cablu din Poiana Braşov
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Cum va arăta Stadionul Tineretului, din Brașov, după ce va fi demolat și refăcut din temelii. Proiectul va costa aproape 150 de milioane de lei
-
Evenimentacum 2 zile
Zborul de la Brașov spre Dortmund a decolat cu 4 ore întârziere. Avionul a decolat cu 3 minute înainte de închiderea programului
-
Administrațieacum 23 de ore
Veşti excelente! În minivacanţa de Sf. Andrei se schiază în Poiana Braşov. Este prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când sezonul de schi se deschide în luna noiembrie
-
Utilacum 2 zile
La ce oră se aprind luminiţele de Crăciun, joi, în Braşov. Anunţul oficial
-
Evenimentacum 3 zile
Alertă extremă! Cod Roşu de viscol în zona montană a Braşovului. Rafale de vânt de până la 160 km/h şi vizibilitate zero