Administrație
La Braşov „se scumpeşte gunoiul” cu aproape 2 lei. Din aprilie, fiecare braşovean va plăti 14,10 lei pe lună pentru serviciul de salubritate

Braşovenii vor plăti mai mult pentru colectarea gunoiului de la 1 aprilie, o nouă majorare a tarifelor serviciilor de salubrizare prestate către populaţie fiind impusă de necesitatea actualizării vechilor preţuri cu indicele inflaţiei, dar şi de creşterea aşa-numitei „taxe de rampă”.
Conform unei hotărâri adoptate marţi de Consiliul Local Braşov, persoanele fizice din municipiu vor plăti aproximativ 2 lei în plus pentru acest serviciu, lunar, colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor municipale amestecate (menajere) crescând de la 12,50 lei/persoană/lună fără TVA la 14,10 lei/persoană/lună fără TVA.
Pentru persoane juridice, tariful pentru acest serviciu creşte de la 122,69 lei/mc fără TVA la 141,92 lei/mc fără TVA, iar colectarea, transportul şi depozitarea altor tipuri de deşeuri, inclusiv cele rezultate din construcţii, demolări şi situaţii de urgenţă îi va costa pe toţi utilizatorii în loc de 210.02 lei/mc fără TVA, suma de 253,46 lei/mc fără TVA.
Majorarea are loc în contextul în care, de la 1 ianuarie, a fost majorat tariful de eliminare prin depozitare a deşeurilor a operatorului Fin Eco de la 83,58 lei/tonă la 140,97 lei/tona.
Aceste majorări au fost solicitate de cele două firme care asigură serviciile de salubrizare şi deszăpezire în municipiul Braşov, Comprest şi Brai-Cata.
Prin hotărârea CL Braşov au fost actualizate şi preţurile unitare ale unor lucrări pe care aceste firme le efectuează în baza contractelor cu municipalitate, precum măturatul străzilor – mecanic şi manual, curăţatul rigolelor sau stropitul străzilor, dar şi de curăţare a zăpezii sau funcţionarea respectiv staţionarea utilajelor de deszăpezire.
Printre motivele creşterii acestor tarife se numără şi majorarea preţului tonei de sare, de la 300 la 330.
-
Economicacum 3 zile
„Zilele porţilor deschise la Aeroportul Braşov”, programul complet al evenimentului
-
Evenimentacum 2 zile
Bărbat tâlhărit şi bătut de o prostituată, pe bulevardul Griviţei din Braşov, după ce a refuzat avansurile ei. Femeia a fugit cu 200 de lei
-
Economicacum 3 zile
Preţul apatamentelor din Braşov în scădere
-
Turismacum 3 zile
Surpriza de la turul Transilvaniei pe bicicletă. După ce au plecat de la Rupea, bicicliştii au mâncat un gulaș din „Sura de stepă”, rasa care apare în „Car cu boi” al lui Grigorescu
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO / Imagini din Orient Express. Legendarul tren a poposit două ore şi în Gara Braşov
-
Turismacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Pădurea cu arbori seculari, motorul turismului din satul Mercheașa. Cum a ajutat un stejar bătrân de peste 920 de ani la dezvoltarea micilor afaceri din zonă
-
Economicacum 2 zile
O fabrică de căști din Brașov și-a crescut profitul de 36 de ori, în doar doi ani. Compania Sennheiser, de la Ghimbav, a înregistrat un câștig de peste 24 de milioane de lei, în 2022
-
Utilacum 3 zile
Atenţie, şoferi! Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Pleacă turiştii de la munte, se circulă în coloană între Predeal şi Buşteni