Cultural
La Biserica Neagră din Braşov slujbele sunt oficiate şi de o femeie
În Biserica Neagră din Braşov, unul din locurile pe care probabil le-ai vizitat sau dacă nu, ar trebui, slujbele sunt oficiate şi de o femeie, după cum scrie mediafax.ro.
Adriana Florea a învins toate prejudecăţile şi obstacolele – inclusiv faptul că în limba română nu există un cuvânt pentru femeile-preot. A fost hirotonisită acum şase ani, o raritate pentru lumea religioasă din România.

Adriana Florea a crescut într-o familie ortodoxă. A mers la şcoala germană din Mediaş, iar la 18 ani, a intrat în Biserica Evanghelică. A făcut Teologia la Sibiu, iar doi ani a studiat la Roma şi Munchen.
„Uneori, oamenii sunt puţin uimiţi să vadă, mai ales când nu cunosc, că există această posibilitate. Mai ales la căsătoriile mixte, partea neevanghelică din familie nu cunoaşte existenţa femeilor preot şi atunci sunt surpinşi la început”, spune ea.
Poate la fel de surprinzător e că în limba română nu există echivalentul feminin al cuvântului preot.
„Fiind femeie, doresc să mi se adreseze cu preoteasă, adică doamna preoteasă, doar că eu la început încercam să îi corectez pe oameni că nu vreau să existe confuzia că aş fi soţia preotului şi nu preot eu însămi şi prefer să mi se spună preot.”
Întrebată dacă s-a simţit vreodată discriminată, Adriana Florea răspunde: „Uneori da. În anumite cercuri ecumenice, deşi poate acolo ne aşteptam să existe toleranţă, am regăsit reticienţa de a fi tratată de anumiţi preoţi la acelaşi nivel ca şi ei.”
De înţeles, deci, şi reticenţa unora dintre credincioşi.
Ştefana Lapsanschi, turistă: „Sunt de religie ortodoxă, chiar nu am văzut niciodată şi e prima dată când aud. Dar nu ştiu cum s-ar potrivi în contextul Noului Testament, Vechiului Testament. În istorie nu s-a pus problema ca o femeie să facă aşa ceva.”
Ştefan Bota, turist: „Toţi luptăm pentru drepturi egale şi femeile, ştim că se luptă pentru chestia asta. E frumos din partea societăţii să ne vedem toţi ca şi persoane şi nu ca sexe opuse.”
sursa: mediafax.ro
-
Utilacum 2 zileRestricții de trafic pe ruta Brașov-Bacău: DRDP a deschis șantierul pe DN11, în județul Covasna
-
Evenimentacum 2 zileTragedie la Spitalul Mârzescu din Brașov: O persoană a decedat în urma unui incendiu
-
Utilacum 2 zileÎncepe furnizarea căldurii în Brașov: SPLT anunță probele de etanșeitate și pornirea sistemului centralizat din 7 octombrie
-
Fapt diversacum o ziCălin Georgescu, adus sub escortă la DIICOT pentru percheziții informatice. Familia acestuia dă explicații procurorilor
-
Politicsacum 2 zileCotroceni: Partidele parlamentare, chemate din nou la negocieri după trei desemnări eșuate
-
Utilacum 2 zile„Brașov Reciclează!”: Începe campania de toamnă pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice
-
Fapt diversacum 2 zileȘofer brașovean prins cu o alcoolemie uriașă pe strada Zizinului în miez de noapte
-
Evenimentacum o ziFinala Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026 se decide la Brașov


