Connect with us
Publicitate

Fapt divers

La 13 ani de când a părăsit România pentru a se stabili în SUA, o profesoară care a absolvit la Transilvania, în Braşov, predă la Universitatea din Florida de Sud, facultate în top 10 peste ocean

Publicat

pe

Anca Garcia locuiește în SUA din 2008, iar de câțiva ani predă la a patra cea mai bună universitate publică din Florida, printre cele mai mari din Statele Unite. Cum își aleg studenții cursurile peste Ocean? Plagiază profesorii în lucrările de doctorat? Într-un interviu pentru Libertatea aceasta face o comparație între sistemul universitar american și cel românesc.

Publicitate

Anca Garcia predă, între altele, literatură medievală la Universitatea din Florida de Sud, în top zece universități publice din Statele Unite după numărul de studenți, în jur de 50.000 anual, și pe locul 46 în ce privește rezultatele academice. Profesoara s-a mutat din România în SUA în 2008, la câțiva ani după ce a absolvit română-engleză la Universitatea Transilvania din Brașov.

În țară, a lucrat o perioadă doar în mediul universitar privat, însă în SUA a continuat să urmărească evenimentele despre universitățile de stat de la noi și a păstrat legătura cu foștii colegi de catedră. În toți acești ani, inevitabil a observat diferențele dintre cele două sisteme de învățământ superior.

Libertatea: -De ce ați ales o carieră universitară în Statele Unite?

Publicitate

Anca Garcia: Totul a pornit din România. După ce am intrat la doctorat, am fost asistent universitar la privat, la Sapientia, în Miercurea Ciuc, unde s-au dus mai mulți colegi de facultate din Brașov. Am predat literatură română și mi-a plăcut. Apoi, am plecat din țară pentru că am considerat că e mai bine să mă mut eu aici decât să se mute soțul meu, american, în România. În State mi-au fost acceptate diplomele și am ajuns să predau destul de repede engleza ca a doua limbă, pentru studenții internaționali, la Universitatea de Stat Valdosta din Georgia. Înainte de mandatul prezidențial al lui Donald Trump, era nevoie de cât mai mulți profesori. Țin minte că în perioada lui Trump am avut studenți internaționali care au luat bătaie sau au fost agresați.

– S-a întâmplat în campusul universității? 

– Într-un bar de lângă campus. Am ajuns, în 2017, de la 150 de studenți internaționali la 18, pentru că au optat pentru Canada. Studenți din România n-am avut, erau mulți din Turcia, China, Japonia, Brazilia, Mexic. Acum, de când cu alegerile, s-au mai liniștit lucrurile, dar deja a fost afectată imaginea învățământului american.

– Din ce cauză v-ați mutat mai în sud, în Florida?

– Soțul meu s-a mutat cu serviciul aici, iar eu am aplicat și am intrat la doctorat acum patru ani. Mi-a fost oferit și jobul la University of South Florida, unde predau compoziție și literatură medievală, dar și scriere tehnică și profesională – pentru care am făcut o serie de cursuri. La universitatea din Georgia ne cunoșteam aproape toți între noi, aici suntem un departament de sute de persoane, iar pe semestru avem 5.000 de studenți numai la compoziție.

Publicitate

– Cum sunt studenții dumneavoastră, sunt conștiincioși?

– Un student mi-a scris recent că nu poate să îmi trimită lucrările din cauză că muncește 80 de ore pe săptămână. Studenții mei au joburi full-time, pentru că trebuie să plătească fiecare curs. Există burse numai pentru cei din statul Florida și acoperă cât de cât studiile. Dacă ești din afara statului, plătești mult (n.r. – aproximativ 35.000 de dolari pe an). Este și o explicație culturală, dincolo de costul studiilor: mulți părinți își pun copiii să lucreze din liceu și consideră că asta îi pregătește pentru viață. Studentul român, în general, nu are această povară a serviciului, la noi firesc e să termini întâi facultatea.

– Care considerați că este unul dintre principalele avantaje ale învățământului universitar american, spre deosebire de cel românesc?

– Aici există mai multe opțiuni de cursuri, studenții și le aleg pe cele de bază, un anumit număr de cursuri de matematică sau de științe umaniste, de exemplu, dar sunt și alte posibilități. Se predau, de exemplu, teme medicale în literatură. În România, la Facultatea de Litere, trei ani faci numai cursuri de literatură și de limbă, ceea ce e OK, pentru că te specializezi. Aici, în schimb, trebuie să alegi cursuri din toată plaja de științe pentru a primi o diplomă; cei de la inginerie sau business au întotdeauna cursuri de compoziție.

La business predau scriere profesională și îi învăț cum să reacționeze în scris. Lucrăm cu scenarii, ei trimit memorii, scrisori, mailuri. Cursul îi învață pe cei dintr-un domeniu care nu are legătură cu scrisul să se exprime corect, să aibă gândire critică. La job nu o să aibă scuza: „Eu sunt inginer”. De aici pornește o serie întreagă de probleme de comunicare. Mă uit la legile din România, oamenii care le-au scris nu s-au gândit că trebuie să fie accesibile.

– În sistemul universitar din SUA există goana după doctorate, cum se întâmplă în România? 

Publicitate

– Nu există această fugă după doctorat. Eu m-am înscris pentru că îmi doresc să continui în acest domeniu și este o soluție extraordinară pentru a primi un job full-time. Aici, poți să predai la universitate și doar cu master. La noi în departament sunt trei sau patru doctoranzi pe fiecare felie, retorică și compoziție sau literatură. Lumea face doctoratul ca să aprofundeze un anumit domeniu sau să continue în învățământul superior, e rezultatul unei munci serioase și este tratat ca atare.

– Ați avut studenți care au plagiat în lucrări?

– Da, unul dintre ei a plagiat într-un eseu cum a avut un accident de mașină, de fapt luase de pe internet. Aici sunt dați afară, dar depinde, totuși, de abatere și de profesor. Pe acei studenți care au plagiat n-am vrut să-i exmatriculez, dar au picat cursul meu. De obicei, studenții din fiecare stat trebuie să mențină o anumită medie, altfel pierd finanțarea și nu pot continua studiile.

– Au ajuns în spațiul public american cazuri de profesori despre care s-a aflat că au plagiat în lucrarea de doctorat?

– Am citit prin ziare de câteva ori, dar în domeniul meu n-am auzit de nimeni care să fi plagiat. Sunt și membră a unei asociații, cea mai importantă în domeniu, un institut al medievaliștilor. Am urmărit-o pe doamna Emilia Șercan și cunosc situația plagiatelor din România. Nu înțeleg cum în România plagiatul nu se percepe ca un furt intelectual teribil.

Publicitate

– Cum s-au desfășurat cursurile online în pandemie la universitatea unde predați?

– A fost ușor, chiar și pentru cursurile face to face (n.r. – față în față, în engleză) materialele le aveam deja online. Studenții nu trebuie să care nicio hârtie nici acum, când ne-am întors în universitate. Unii studenți din Europa și din țări ca Vietnam m-au rugat să îi las să plece acasă și lucrează de acolo. Pentru predarea online am făcut un curs special și am certificat, am aflat despre accesibilitate, cum să am grijă ca toți studenții să vadă ceea ce pun online, să am grijă ca totul să fie explicat în așa fel încât să se poată înțelege ușor, să aibă grila de corectare. Erau și informații despre confidențialitate, să nu public cumva notele.

E important ca toată lumea să aibă acces la educație, există și un birou de unde primim indicații cum să-i ajutăm pe studenții bolnavi sau cu dizabilități, de la felul în care urcăm materialele online până la a-i lăsa să lucreze mai mult decât pe ceilalți.

– Există o perioadă a anului când studenții se pregătesc mai mult, cum e la noi sesiunea?

– De obicei, sfârșitul de semestru e mai intens, ca acum, din noiembrie până la începutul lui decembrie. La cursul de literatură pe care îl predau cerința este să treci prin cât mai multe genuri literare: poezie, proză și teatru. Am pus romanele la început de semestru, când știu că au mai mult timp să citească și la sfârșit, teatrul, la care au mai puțin de lucrat. În România baza sunt examenele, dar aici studenții primesc note în fiecare săptămână, au proiecte de făcut și totul se cumulează. La sfârșit de semestru, pentru cursul meu au un ultim proiect în colaborare.

Publicitate

– Studenții dumneavoastră vă consideră o profesoară exigentă?

– Depinde, pe internet se plâng că îi pun să citească mult. Sunt destul de dură când vine vorba de note, dar nu excesiv. În general, încerc să îi înțeleg pe studenții mei când au probleme și să îi cred. E o relație mai umană între studenți și profesori. În România, de exemplu, nu poți să spui ca profesor universitar că nu știi ceva, dar aici da, te documentezi pentru data viitoare. În învățământul american suntem toți pe feliile noastre, ca medievalistă nu am de ce să-mi dau cu părerea despre Shakespeare. Și chiar dacă ești specialist în literatură contemporană, e foarte OK să nu fi citit toate romanele. În România, dacă nu știi tot, pari incompetent.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes