Connect with us
Publicitate

Social

Kaufland majorează salariile angajaților, de luna aceasta. Venitul mediu net ajunge, astfel, la 3.568 de lei pe lună

Redactia

Publicat

pe

Cea mai mare parte a acestora lucrează în magazine şi depozite.

Un angajat Kaufland ce lucrează în magazinele sau depozitele retailerului german câştigă în medie, începând cu martie 2021, un venit brut lunar de 6.100 de lei (3.568 de lei net), potrivit reprezentanţilor companiei. Această sumă include nu doar salariul, ci şi sporuri, tichete de masă şi vouchere de vacanţă, anunță Ziarul Financiar.

Astfel, venitul mediu pentru angajaţii din magazinele şi depozitele reţelei se apropie de salariul mediu pe economie, care este de puţin peste 3.600 de lei. Multă vreme, salariile în retail – în special cele ale vânzătorilor şi ale lucrătorilor comerciali – erau apropiate mai degrabă de minimul pe economie. În ultimii ani dinainte de pandemie însă, piaţa muncii a devenit tot mai dificilă, angajaţii se găseau greu, astfel că reţelele de magazine a trebuit să majoreze constant câş­tigurile. În această piaţă, reţelele surori Kaufland şi Lidl au dat tonul creşterilor, cele două lanţuri de magazine având şi cele mai mari salarii din do­meniu, conform datelor ZF.

Publicitate

An de an, cele două companii – parte a gru­pului german Schwarz – anunţă noi măriri sau beneficii. În 2021, după un an de pandemie, Lidl a anunţat că majorează venitul minim al vânzătorilor din magazine cu 10%, la 2.700 de lei net lunar, dublu faţă de salariul minim pe economie, dar cu 25% sub media naţională.

La doar câteva zile distanţă, Kaufland spune că oferă noi beneficii salariaţilor, acestea ducând venitul mediu brut al angajaţilor din magazine şi depozite la circa 3.600 de lei net, nivelul salariului mediu pe economie. Oficialii companiei nu oferă informaţii privind rata de creştere faţă de nivelul din 2020.

Publicitate

Reprezentanţii Kaufland afirmă că voucherele de vacanţă ce pot fi folosite pentru cumpărarea de servicii turistice în România sunt un beneficiu nou pentru salariaţi, inclus în pachet în 2021, acestea acordându-se celor care au trei ani vechime în companie. Valoarea totală a voucherelor de vacanţă ce vor fi acordate în acest an este de peste 1,5 milioane de euro.

Demersurile necesare implementării acestui beneficiu au început încă din luna noiembrie a anului trecut, iar soluţia acordării a fost identificată în luna ianuarie a acestui an, spun reprezentanţii companiei.

„Decizia de a acorda vouchere de vacanţă va avea un impact indirect în economie, unde se vor întoarce cei 1,5 milioane euro pe care îi acordăm astfel angajaţilor. Actualizăm an de an pachetul de beneficii, astfel am decis să direcţionăm o parte din buget spre vacanţe în România. Toate sectoarele sunt strâns legate în echilibrul economiei, şi înţelegem că şi noi avem puterea să mişcăm lucrurile, prin deciziile pe care le luăm zi de zi“, declară Marco Hößl, director general Kaufland România.

Publicitate

Compania are peste 15.000 de salariaţi, fiind unul dintre angajatori din economie. Cea mai mare parte a acestora lucrează în magazine şi depozite.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în opt ţări, 132.000 de angajaţi. În România, retailerul are o reţea de 141 de magazine şi este liderul pieţei după cifra de afaceri din 2019, de aproape 12 mld. lei. Datele pe 2020 nu sunt publice, însă oficialii companiei au anunţat că businessul s-a menţinut pe un trend ascendent.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea
Publicitate
Publicitate

De Interes

>