Economic
Jumătate dintre români spun că situaţia lor financiară e mai rea decât anul trecut. Peste 60% „pun bani la ciorap” pentru zile negre

Aproximativ 50% dintre români apreciază că situaţia lor financiară s-a înrăutăţit faţă de anul trecut, iar 38% au anticipaţii pesimiste şi se aşteaptă ca situaţia să se înrăutăţească, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.
„Principalul motiv de îngrijorare este creşterea preţurilor la energie – menţionată de 38,5% dintre respondenţi, în creştere cu 60% faţă de un sondaj similar realizat trimestrul trecut. Următoarele motive în topul îngrijorărilor sunt pandemia (16,3% – în creştere faţă de sondajul realizat în primul trimestru al acestui an) şi riscurile la adresa aprovizionării cu alimente şi bunuri de necesitate (14,6%)”, susţin autorii studiului, potrivit Agerpres.
Îngrijorările faţă de conflictul din Ucraina, care se aflau pe locul doi în trimestrul trecut, au coborât pe locul 5 (reducere de 50% în ponderea răspunsurilor), în timp ce perspectiva şomajului îi îngrijorează doar pe 5% dintre români, iar dificultăţile la plata ratelor – pe 6% dintre aceştia.
În contextul incertitudinilor şi perspectivelor pesimiste, românii au început să pună bani deoparte.
Astfel, dacă în primul trimestru, doar 47% dintre respondenţi declarau că strâng bani lunar, acum ponderea a urcat la 63%. Majoritatea reuşeşte să pună deoparte sume modeste: sub 300 de lei lunar (28,6%) şi între 300 şi 600 de lei (17,9%).
Totodată, ponderea celor care declară că au un fond de urgenţă care să le acopere cheltuielile pe trei luni a urcat de la 28,24% la 36,95%.
„CEC Bank încurajează un comportament financiar sănătos şi oferă dobânzi atractive la depozite, de până la 7,7% pe an. Cash-ul rămâne modalitatea preferată de economisire, cu o pondere de circa 47% – în scădere însă faţă de trimestrul trecut, urmând plasamentele la bănci – cu o pondere de 43,7%, în contextul în care valuta şi conturile curente au o pondere de peste 2 ori mai mare decât depozitele”, arată cercetarea.
În ceea ce priveşte îndatorarea, şase din zece respondenţi au contractat credite, iar dintre aceştia, 40% s-au împrumutat pentru casă.
Pentru marea majoritate, plata ratelor nu ar trebui să ridice probleme, peste 60% dintre respondenţii cu credite declarând că serviciul datoriei reprezintă mai puţin de 25% din veniturile lunare. Întrebaţi dacă au avut dificultăţi la plata ratelor, 55% dintre respondenţi au negat acest lucru, iar alţi 34% au spus că li s-a întâmplat uneori.
Sondajul a fost realizat online, de Finzoom, la cererea CEC Bank, în luna iunie, pe un eşantion reprezentativ de peste 1.390 de respondenţi din toată ţara.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 50,4 de miliarde lei, la sfârşitul primului trimestru din 2022.
-
Evenimentacum 2 zile
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Economicacum 3 zile
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Evenimentacum 2 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Percheziţii la Braşov, Bucureşti şi în alte 14 judeţe într-un dosar de înşelăciune cu mobilă la comandă. Prejudiciul, 4 milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
Atenţie şoferi! Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a fost doborât de vânt
-
Administrațieacum o zi
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Evenimentacum 3 zile
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv. Polițistul Cornel Sandu va sta în spatele gratiilor, pentru următoarele 30 de zile
-
Evenimentacum 2 zile
Caz şocant în Covasna! Un bărbat și-a vândut de mai multe ori fiica de 14 ani ca sclavă sexuală, pe o ladă de bere și 50 de lei