Util
Joi, autobuzele RATBV care circulă în cartierul Şchei vor avea traseul modificat

RATBV îi informează pe braşovenii care circulă pe liniile 4, 50 și 52 despre faptul că joi, 25 mai 2023, în intervalul orar 11.20 – 11.40, autobuzele de pe traseele menționate vor avea traseele modificate, circulând, pe sensul de urcare spre Schei, doar până la stația Biserica Neagră, iar apoi pe Șirul Beethoven și Strada Poarta Schei.
Măsura este determinată de faptul că în perioada prezentată, pe strada Căpitan Ilie Birt, la intersecția cu strada C. Brâncoveanu, în zona Pieței Unirii și până la intersecția cu străzile Băilor și Prundului, se vor desfășura activități ceremoniale ocazionate de Ziua Eroilor.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe clienții RATBV că imediat după finalizarea festivităților vom relua circulația pe liniile amintite, cu mențiunea că pentru o perioadă de câteva ore vor apărea neconcordanțe între programul afișat și orele de sosire în stații.”, a transmis RATBV
În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de societatea noastră.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un urs a intrat în parcarea unui mall din Brașov și a căzut de la etaj. Din cauza rănilor grave, autoritățile au fost nevoite să îl eutanasieze
-
Fapt diversacum 2 zile
Trenul Orient Express va ajunge din nou în România. Opreşte şi în Gara Braşov
-
Economicacum o zi
„Zilele porţilor deschise la Aeroportul Braşov”, programul complet al evenimentului
-
Economicacum o zi
Preţul apatamentelor din Braşov în scădere
-
Turismacum o zi
Surpriza de la turul Transilvaniei pe bicicletă. După ce au plecat de la Rupea, bicicliştii au mâncat un gulaș din „Sura de stepă”, rasa care apare în „Car cu boi” al lui Grigorescu
-
Utilacum 2 zile
Braşovul, sub cod galben de ploi torenţiale şi grindină
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat din Nepal şi unul din Sri Lanka au dispărut fără urmă de la locul de muncă, din comuna Voila
-
Utilacum 2 zile
Schimbare pentru șoferii români! Vor plăti o nouă taxă sau nu vor mai avea acces în unele zone ale orașelor. Braşovul, pe lista municipiilor unde se va aplica