Connect with us
Publicitate

Cultural

Iubesc Braşovul! Îi cunoaştem rădăcinile?( IX): destul aţi vorbit în numele nostru! – Romania barsană! – … nu văd starea, ci mişcarea … – România este patria noastră?

Avatar

Publicat

pe

Legendele oraşului rus Kronstadt nu le cunoaştem, deşi asocieri se pot face cu oraşul care conduce timp de aproape opt secole, destinul Ţării Bârsei. Portul Kronstadt (pe insula Kotlin)  – cu fortificaţii şi monumente navale – a fost considerată adevărata „fereastră spre vest” a capitalei imperiului rus, Sankt Petersburg (Puşkin). Oraşul Kronstadt a intrat în istoria omenirii, prin „rebeliunea” din 1921, declanşată de marinarii din baza navală, a celui mai important avanpost al flotei navale ruse. Braşovenii – care cunosc episodul din 1987-, este important să cunoască prima manifestare autentică împotriva instaurării dictaturii comuniste, Lenin însuşi orchestrând înăbuşirea revoltei. Reproducem povestirea unui marinar  – din delegaţia care a vizitat Petrogradul – pentru a cunoaşte situaţia reală din vechea capitală rusă, controlat de poliţia politică bolşevică, la finele Primului Război Mondial. La întoarcere, acesta a relatat marinarilor: „Dacă tot sunteţi din Kronstadt, cu care ne înspăimântă ei tot timpul, şi vreţi să ştiţi adevărul, iată-l: murim de foame. Nu avem încălţăminte şi nici îmbrăcăminte. Suntem terorizaţi fizic şi moral, nesfărşită teroare. Uitaţi-vă la închisorile din Petrograd ca să vedeţi cât mai mulţi tovarăşi de-ai noştri se găsesc acolo după arestările din ultimile zile. Nu, tovarăşi, a venit timpul să le spunem comuniştilor pe faţă: destul aţi vorbit în numele nostru!” (revista Historia). Rebeliunea marinarilor garnizoanei Kronsdtadt, din martie 1921, a eşuat, fiind înăbuşită în sânge, mii de marinarii fiind ucişi, alţii fiind deportaţi în Siberia, mulţi reuşind să scape refugiindu-se în Finlanda. Această revoltă a fost considerată începutul sfârşitului „mitului eliberării proletariatului de sub jugul de clasă”, fiind „primul semn al trezirii din orbirea marxism – leninismului”. Istoria omenirii a localizat – în oraşul Kronstadt – mitul fondator al anticomunismului, un mit care a cucerit în 1956 – Budapesta (prin revoluţia ungară), în 1968 – Praga (care a cunoscut o „primăvară” fierbinte, fiind invadată de armatele Pactului de la Varşovia) şi în 1987 – Braşovul; revolta spontană din noiembrie, a muncitorilor din „Steagul roşu” la care s-au alăturat „Tractorul”, „Hidromecanica” şi studenţii, a prefaţat marile evenimente din decembrie 1989. În fiecare an, Germania sărbătoreşte căderea „Zidului Berlinului”, climatul revoluţionar învăluind şi România, căderea şi execuţia soţilor Ceauşescu fiind un episod în lupta pentru lichidarea regimului comunist. Deşi România a fost singura ţară din fostul Tratat de la Varşovia, în care „revoluţia” a fost violentă, conducătorii comunişti fiind executaţi (într-un proces sumar), după trei decenii nimeni nu a fost anchetat, nici pentru revolta de la Braşov, nici pentru moartea celor peste o mie de eroi români din 1989.

Mulţi braşoveni cunosc interpretările date stemei oraşului (Kronstadt), trunchiul copacului reprezentând cetatea puternică, scoarţa fiind zidurile fortificaţiilor, rădăcinile argintii conducând la cele 13 comunităţi săseşti din Ţara Bârsei, iar coroana fiind simbolul puterii şi regalităţii. Chiar dacă explicit nu se amintesc rădăcinile româneşti, credem că s-au terminat vremurile în care se susţinea că «Transilvania a fost – după 275, în epoca migraţiilor, „o ţară a tuturor şi a nimănui” , lipsită de populaţie daco-romană şi românească, deschisă migraţiilor”». În lucrarea „Civilizaţie şi continuitate românească în Ţara Bârsei” (1999 – autori dr. Florin Salvan şi dr. Florea Costea), se preciza poziţia istoricului Nicolae Iorga: «După retragerea legiunilor … provinciile, regiunile, oraşele au continuat formele de existenţă anterioară”. Pe acest străvechi fond „populaţiile romane – s-au constituit în democraţii populare”, numite „romanii (Romániae) ţări de romanitate naţională”. Astfel de „romanii populare” s-au format în Gallia, la Roma, în Sardinia, în Africa de Nord, în Britania, în „văile Balcanilor, pe Dunăre şi în Carpaţi”. Amintirea acestor „ţări” populare s-a păstrat „în numele Romagniei italiene …, al romanşilor din Alpi, al românilor din Peninsula Balcanică şi de pe teritoriul vachii Dacii”. „Romania” este un teritoriu care „nu mai face parte din Imperiu, spunea N. Iorga, dar nici n-a trecut la atârnarea de un rege barbar”. O atare „romanie populară” fiinţa în regiunea Bârsei. Acad. Şt. Pascu a precizat că „asemenea romanii populare”, în frunte cu juzi şi judeci, existau peste tot în teritoriul fostei Dacii, cunoscute şi sub numele de „ţări” (de la terra) sau judecii (de la judex), mai concentrate în zonele mai ferite de primejdii, în zona depresionară ce înconjoară Carpaţii de o parte şi de alta”. Ideea aceasta o subliniază şi Ş. Papacostea: „Întregul teritoriu locuit de români … era un mozaic de romanii sau ţări româneşti”. Aceste „romanii”, „fragmente de romanitate organizate autonom” sunt, deci, principalul factor de continuitate. (…) Sfera, totuşi, destul de restrânsă de ştiri, în cronici şi lucrări, despre romanici şi români, până în secolul al IX-lea, l-a făcut pe S. Puşcariu să spună că „izvoarele nu văd starea, ci mişcareaÎn cronici se notau evenimentele, nu curgerea uniformă a vremii, invaziile popoarelor nouă, nu stăruirea celor autohtone, războaiele, nu viaţa paşnică”. Existenţa românilor în această regiune, unde se găsesc din vechime, subliniază lingvistul român, era ceva firesc, ce nu trebuia relevat. (…) În acest câmp de vastă continuitate romanică şi românească transilvană, schiţată aici, se încadrează, organic, şi regiunea Bârsei. (…) Obştile săteşti autohtone, constituite pe plan social-politic în „romanii populare”, şi-au putut continua, în regiunea Bârsei, viaţa lor social-economică în mod liber, multă vreme, pentru că această zonă nu a fost tulburată, până la venirea slavilor, de popoare migratoare. Ea nu a devenit un „barbaricum”. Cercetările mai noi au ajuns la concluzia că triburile vizigote erau mai puţin numeroase. De aceea, în popasul lor de un secol în ţara noastră (275-375), s-au răspândit pe un teritoriu destul de restrâns. Hunii (sec. al IV-lea – al V-lea), gepizii (sec. a V-lea – al VI-lea) şi avarii (sec. al VI-lea – al VIII-lea) au avut centrul de dominaţie în Panonia. Nici unul dintre aceste popoare, ca şi ostrogoţii (sec. al V-lea), n-au exercitat o stăpânire efectivă asupra Transilvaniei. Cetele hunice, care s-au infiltrat sub formă de raiduri de pradă în Transilvania, n-au ajuns în Ţara Bârsei. Iar neamurile germanice, goţii şi gepizii, şi-au ridicat taberele trecătoare departe de Ţara Bârsei, pe la izvoarele Mureşului şi Oltului, ori în centrul Transilvaniei. Aşa se explică faptul că pe teritoriul Ţării Bârsei nu găsim urme arheologice caracteristice acestor populaţii». Şi totuşi locuirea acestor locuri a fost continuă. În oricare periplu local, vă invităm să descoperiţi şi dealul Şprenghi, aici păstrându-se firave urme ale unui vechi castru roman, iar ulterior al unei cetăţi medievale (sec. XII -XV), apărată prin valuri de pământ şi palisade. Am trecut deseori prin preajma acestui loc, cariera de piatră (deschisă în sec. XIX) distrugând imaginea istorică a vechii cetăţi, în care locuitorii şi-a apărat agoniseala în faţa invaziei tătarilor (1335) şi turcilor (1421).

Exploatarea pietrei s-a făcut de două firme: fabrica „Titan” din Bucureşti şi apoi „Temelia”-oraşul Stalin.

Publicitate

Cine mai poate afirma astăzi că pe o suprafaţă de circa 1 ha era o cetate puternică cu ziduri de piatră (cu grosime de cca. 1,8 m) şi un turn hexagonal? Imaginile acestui deal, cu catargul cu drapelul românesc, ne aminteşte de gândurile marelui Barbu Ştefănescu Delavrancea afirma că: „România este patria noastră şi a tuturor românilor,/

E România celor de demult şi-a celor de mai apoi/ E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie”!

Publicitate

(va urma) Marius HALMAGHI  ecomuzeu@gmail.com

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea
Publicitate
Publicitate

De Interes

>