Eveniment
ISU Brașov își cere scuze pentru mesajul Ro-Alert trimis în miez de noapte. Autoritățile consideră totuși că alertarea populației era necesară

După valul de reacții negative pe care l-a stârnit mesajul Ro-Alert trimis în toiul nopții, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov au transmis un punct de vedere oficial, în legătură cu acest incident. Autoritățile își cer scuze brașovenilor care au fost deranjați de sunetul strident al alarmei, dar spun că transmiterea mesajului era necesară din cauza avertizărilor de vânt puternic trimise de meteorologi.
„Mesajul RO – Alert a fost transmis pentru a înștiința populația despre un potențial pericol având în vedere că ne aflam sub incidență codului portocaliu de vânt și vijelii. Sistemul RO-ALERT este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile. Suntem conștienți de disconfortul creat și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă transmiterea acestor mesaje este imperios necesară având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT. Dezactivarea opțiunii de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieții comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență, ce va pot pune viața in pericol”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.
Vă reamintim că noaptea trecută, la ora 2:30, ISU Brașov a transmis către populație un mesaj Ro-Alert în care populația era informată că este în vigoare o avertizare de vânt puternic, iar oamenii erau rugați să rămână în casă pentru a evita pericolul. Detalii despre acest subiect puteți citi AICI.
-
Turismacum 3 zile
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Administrațieacum 2 zile
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Un nou „record” stabilit de CFR. O călătorie cu trenul, între Galați și Brașov, a durat 9 ore. Două locomotive s-au defectat pe traseu
-
Evenimentacum 3 zile
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Economicacum 2 zile
Rompetrol deschide o nouă benzinărie pe Ocolitoarea Braşovului
-
Economicacum 2 zile
Aro Palace vinde hotelul Coroana-Postăvarul din centrul Bașovului. Se vinde pentru 8,4 milioane de euro
-
Administrațieacum 2 zile
Căminul pentru Persoane Vârstnice din cartierul Noua ar putea să nu mai primească bătrâni. Instituţia duce o lipsă mare de personal
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a fost reținut după ce a distrus 6 mașini parcate pe străzile din Codlea. În aceeași seară, individul a dat spargerea și la un magazin alimentar
Apostolescu Cezar
21 februarie, 2023 at 7:36 am
Nici in fata evidentei, ca sunt tâmpiți, nu au bunul simt sa recunoască gafa!
Trebuia avertizata lumea sa nu iasă pe strada la 2 noaptea ….
Comportament tipic instituțiilor statului !