Connect with us
Publicitate

Eveniment

IPJ Braşov: „Bărbatul din faţa gării nu are dizabilități, se foloseşte de cârje pentru a atrage mila”

Publicitate

Publicat

pe

În urma apariţiei în mediul online a unor filmări în care se vede cum doi poliţişti care au bruscat ieri un vârstnic în faţa gării, IPJ Braşov a transmis un comunicat prin care spune ce s-a întâmplat acolo. Conform Poliţiei Braşov, Bărbatul nu are dizabilităţi, şi se folosea de cârje doar pentru a-i folosi la cerşit, mai mult, poliţiştii transmit că bărbatul din Prejmer este un cunoscut al locului, care are mai multe amenzi de plătit şi a fost surprins în mai multe rânduri sub influenţa alcoolului în preajma gării.

Publicitate

„La data de 04 octombrie 2020, în jurul orei 15.40, polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat o persoană de sex masculin, care, în timp ce se afla în proximitatea stației CFR Brașov – Călători, consuma băuturi alcoolice și adresa cuvinte și expresii jignitoare persoanelor, ce se aflau în apropierea sa.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov au procedat la legitimarea persoanei în cauză, cel din urmă refuzând să dea detalii cu privire la identitatea sa.

În vederea luării măsurilor legale ce se impun în astfel de cazuri, polițiștii i-au solicitat bărbatului să se deplaseze la sediul subunității în vederea efectuării de verificări cu privire la stabilirea identității. Întrucât, persoana în cauză a refuzat să respecte indicațiile cadrelor de poliție, manifestând, totodată, un comportament recalcitrant, polițiștii au procedat la conducerea bărbatului la sediul subunității.

Publicitate

În continuare, bărbatul în cauză s-a împotrivit conducerii la postul de poliție transporturi, iar pentru a îngreuna misiunea cadrelor de poliție, s-ar fi aruncat pe sol.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana ca fiind un bărbat, în vârstă de 46 ani din localitatea Prejmer, județul Brașov, persoană, care figurează în evidențele Poliției Transporturi ca fiind sancționată contravențional în mod repetat pentru fapte de cerșetorie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, din verificările efectuate de către polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov, bărbatul în cauză nu face parte din categoria persoanelor cu dizabilități, acesta folosindu-se de cârje pentru susținerea corpului în timpul mersului, doar pentru a atrage mila publicului, în vederea obținerii de foloase materiale.

Întreaga operațiune a fost filmată de bodycam-urile aflate în dotarea polițiștilor, imaginile stocate urmând a fi analizate, în vederea stabilirii modului de intervenție.”

Stirea iniţială: AICI

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes