Connect with us
Publicitate

Social

Iohannis, plimbare la Zărneşti, prin Piatra Craiului de Ziua Biodiversității: „Este important din când în când să ne detașăm de politică”

Publicat

pe

​Klaus Iohannis a vizitat miercuri, 22 mai, Cheile Zărneștiului din Parcul Național Piatra Craiului, cu ocazia Zilei Internaționale a Biodiversității, timp în care s-a plimbat cu bicicleta, a asistat la o demonstrație a salvamontiștilor și a discutat cu administratorii parcului.

„Cred că este important din când în când să ne detașăm de politică și să vedem că trăim într-o țară cu o natură extraordinar de frumoasă, care cred că merită vizitată mult, mult mai des. Am întâlnit astăzi oameni extraordinari, care m-au dus în munte”, și-a început președintele discursul, după ce a vizitat Cheile Zărneștiului, transmite hotnews.ro.

Șeful statului a povestit că a discutat cu cei de la Administrația Parcului și s-a bucurat să audă că numărul turiștilor crește de la an la an. Când se afla la centru, Iohannis spune că s-a intersectat cu un grup de copii care vizita zona în cadrul „Săptămânii verzi”, „introdusă prin Programul România Educată”, a subliniat președintele.

Iohannis: „Avem zone extraordinar de frumoase. Poftiți și le vizitați!”

„Copiii vin să viziteze și aceste centre, și parcurile naționale, și parcurile naturale. Este un proiect care se derulează între Ministerul Educației și Ministerul Mediului. Pot să vă spun și că de la Ministerul Mediului s-au găsit fonduri atât pentru Programul „Săptămâna Verde”, cât și pentru un program care este doar la început, se numește „Junior Ranger”, și se dorește a fi un program prin care tinerii sunt atrași în meseria de ranger de parc, o meserie foarte frumoasă și de viitor”, a spus Klaus Iohannis.

Publicitate

Președintele și-a încheiat discursul invitând românii să viziteze țara: „Și, de fapt, asta am vrut să subliniez cu vizita mea astăzi, de aici: avem zone extraordinar de frumoase, avem oameni foarte dedicați. Poftiți și le vizitați!”

Problema animalelor sălbatice, una complicată

Întrebat de un jurnalist despre problema animalelor sălbatice, în contextul celor trei urși împușcați marți seară la Miercurea Ciuc, Iohannis a spus că „este o problemă complicată”.

„Nu este de dorit niciodată ca un animal sălbatic să fie împușcat pentru că trăiește în habitatul lui, dar nu poate fi evitat tot timpul. Noi conviețuim – noi, oamenii, comunitățile – conviețuim cu animalele sălbatice, de multe ori în același habitat, și, din nefericire, conflictele nu sunt întotdeauna evitabile”.

„Nu vom trimite soldați în Ucraina”

Jurnaliștii prezenți în Piatra Craiului i-au pus întrebări și despre implicarea României în războiul din Ucraina, pe fondul declarațiilor făcute de generalul Gheorghiţă Vlad, șeful Statului Major al Apărării.

Întrebat despre posibilitatea ca România să cedeze Ucrainei o baterie Patriot, Iohannis a spus că nu crede că este cazul ca aceste chestiuni să fie discutate în spațiul public: „Nu comentez această chestiune şi nu cred că are ce căuta în spaţiul public general. Este o chestiune care trebuie discutată cu specialiştii din Armată, care în final trebuie decisă în CSAT şi comunicat rezultatul”.

Iohannis a respins, de asemenea, varianta ca România să trimită trupe în Ucraina. „România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat”.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes