Sport
Ioan Naghi a împlinit 66 de ani. Şi acum, după ani de zile, tot pentru Steagu’ trage

Fundaş de legendă al „Steagului”, Ioan Naghi, care a împlinit duminică 66 de ani, pune umărul la construcţia unei noi echipe care să readucă Braşovul acolo unde este aşteptat de toţi iubitorii fotbalului din oraş.
Ioan Naghi lucrează alături de Liviu Nicolae şi Dan Bona, fiind directorul tehnic grupării de la poalele Tâmpei, experienţa lui atârnând greu în luarea deciziilor.
„Cred că toată lumea ştie cum am început. Această echipă era în pragul desfiinţării. Mai erau doar câţiva jucători, dintre cei vechi, din sezonul trecut. Asta era situaţia. Norocul a fost că a s-a schimbat ceva, Ciprian Jurubescu a venit ca manager general şi au venit jucători de la Colţea. Altfel, nu aveam nici măcar teren unde să ne antrenăm. A fost salvarea, altfel cred că această echipă era gata. Asta e părerea mea. În condiţile date, cu o formaţie nouă, fără o perioadă de pregătire în vară, cred că am avut un parcurs bun. Este clar că se putea şi mai bine, dar cred că nu am dezamăgit. Despre viitor este greu de vorbit. Depinde de anumiţi factori. Este clar că un singur om nu poate ţine această echipă. Îi este greu şi lui. Trebuie să spunem adevărul. Pentru a progresa este nevoie de jucători. Trebuie găsiţi oameni care să se implice. La fel, autorităţile locale ar avea un rol foarte important. Văd că noul primar este deschis şi asta ne bucură. Vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Ioan Naghi.
Tehnicianul „stegar” a urmat cursurile celebrei şcoli de antrenori de la Coverciano. „Am avut o oportunitate. Din ţările socialiste se trimiteau la Coverciano cate 2-3 antrenori tineri şi am avut şansa să merg alături de Gino Iorgulescu şi Sorin Cârţu. O experienţă fantastică. Este clar cea mai valoroasă şcoală de antrenori. Mi-a plăcut că noi, cursanţii, eram şi antrenori şi jucători, adică noi şi executam ceea ce pregăteam”, a spus Naghi, care a adăugat: „Totuşi, în România, ca antrenor nu poţi doar pe cunoştinţe, trebuie să ai şi spate. Se vede şi în ziua de astăzi”.
În fine, Ioan Naghi a vorbit şi despre o mare problemă a fotbalului românesc, lipsa fundaşilor centrali de valoare. „Nu mai vrea nimeni să fie fundaş, toţi copiii vor să fie mijlocaşi sau atacanţi, să dea goluri. Pe vremea în care eram eu jucător erau o grămadă de fundaşi de valoare, acum îi căutăm cu lupa. Este o mare problemă a fotbalului românesc, care ar trebui rezolvată”.
-
Administrațieacum 3 zile
3,6 milioane de lei pentru proiectarea unui pasaj subteran de 600 de metri în centrul stațiunii Sinaia. Două companii au depus oferte
-
Evenimentacum 17 ore
VIDEO / Doi traficanți de droguri au fost prinși în flagrant pe o stradă din Brașov. În mașina suspecților au fost găsite substanțe interzise, un pistol airsoft, arme albe și suma de 10.000 de lei
-
Socialacum 3 zile
1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în roz
-
Evenimentacum 2 zile
Anchetă la o școală din Brașov din cauza unui copil de 7 ani care este acuzat că își lovește colegii de la clasa pregătitoare. Responsabilii au anunțat că vor lua măsuri abia acum, deși micuții ar fi fost agresați de trei săptămâni
-
Culturalacum o zi
Cinematografele Astra și Modern, din Brașov, vor fi redeschise luna aceasta pentru mai multe festivaluri de film. Peste 50 de proiecții vor fi pregătite pentru cinefili
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Percheziții la hoți care au furat scule, aparatură electrică și obiecte metalice de pe platforma Nitramonia, din Făgăraș. 15 suspecți au fost identificați de polițiști
-
Socialacum o zi
Reduceri și gratuități pentru elevii și studenții din Brașov care circulă cu autobuzele și troleibuzele RATBV. Beneficii vor fi și pe liniile de transport metropolitan