Connect with us

Eveniment

Intervenție Salvamont în Masivul Piatra Craiului: Turistă din Anglia, salvată după o căzătură pe traseu

Publicat

pe

Publicitate

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Zărnești au intervenit din nou pentru acordarea primului ajutor unei persoane accidentate în Masivul Piatra Craiului, după ce ziua începuse deja cu o altă acțiune de salvare.

Publicitate

Incidentul a avut loc pe traseul de coborâre din Piatra Mică spre Poiana Zănoaga, unde o turistă în vârstă de 63 de ani, cetățean britanic, a suferit o căzătură soldată cu multiple traumatisme.

Potrivit reprezentanților Salvamont Zărnești, victima a suferit un traumatism cranian, precum și mai multe plăgi și contuzii la nivelul feței. Echipa de prim răspuns, aflată în patrulare în zonă, a ajuns rapid la fața locului și a acordat primul ajutor, stabilind totodată strategia de intervenție pentru evacuarea victimei.

Ulterior, cu sprijinul echipei de suport, femeia a fost coborâtă în siguranță din zona montană și predată unui echipaj SMURD B2 pentru continuarea investigațiilor și îngrijirilor medicale.

Reprezentanții Salvamont reamintesc turiștilor importanța echipării corespunzătoare și a unei atenții sporite pe traseele montane, mai ales în zonele accidentate sau pe porțiunile de coborâre, unde riscul de alunecare și accidentare este ridicat.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes