Social
Intervenţie rapidă de la Braşov, după ce lângă Mirecurea Ciuc barajele castorilor distruse de precipitaţiile din ultima vreme au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod

Zeci de muncitori de la Apele Române au intervenit vineri la acumularea Şuta, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, după ce barajele castorilor, distruse de precipitaţiile din ultima perioadă, au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod, afluentul râului Olt.
„Nivelul apei lacului a crescut şi a ajuns la o capacitate de peste 70%, fiind nevoie de o intervenţie de urgenţă”, a transmis Administraţia Naţională „Apele Române”, într-un comunicat de presă.
Echipele formaţiilor de lucru de la SGA Harghita şi ABA Olt au intrat în alertă şi de mai bine de două zile intervin cu trei motopompe de mare capacitate. Până la această oră, au reuşit să scadă nivelul apei cu circa 1 metru. Pentru că săptămâna viitoare sunt prognozate precipitaţii, utilajele de intervenţie au fost suplimentate cu încă o motopompă, care va ajunge în curând de la colegii noştri de la Dobrogea-Litoral. La operaţiunile de intervenţie participă şi echipele ISU Olt şi cele ale operatorului de apă-canal din zonă”, se arată în comunicatul menţionat.
Prezent la faţa locului, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Oltul, Gabriel Abos, a explicat presei, vineri seara, că barajele castorilor au blocat golirea de fund a acumulării Şuta, existând riscul unei deversări necontrolate.
„De două zile, echipele de intervenţie rapidă de la Administraţia Bazinală de Apă ‘Olt’, formaţiile de intervenţie rapidă de la Braşov, de la Harghita, lucrează la deblocarea golirii de fund a acumulării Şuta. Acumularea este pusă la uscat din 2007, dar ca urmare a activităţii castorilor, golirea de fund a fost blocată cu material vegetal şi construcţii de castori, punând în pericol exploatarea acesteia. Astăzi am reuşit să deblocăm golirea de fund, sperând ca până mâine dimineaţă să scădem nivelul apei în mod corespunzător, să putem să punem iarăşi la uscat această acumulare, întrucât în curând încep lucrările de reabilitare şi punere în siguranţă a acestei lucrări, printr-o investiţie a Administraţiei Naţionale „Apele Române”. (…) Riscul era ca partea din Miercurea Ciuc care este în aval de această lucrare, deci zona Jogodin, să fie afectată de o eventuală undă de rupere a barajului”, a declarat Gabriel Abos.
Acesta a menţionat că, atunci când a început intervenţia de urgenţă, în lac era acumulată în mod necontrolat o cantitate aproximativă de 180.000 de metri cubi de apă.
Deşi nu mai există un pericol iminent pentru locuitorii din zonă, echipele de intervenţie vor continua acţiunile, astfel încât apa să fie tranzitată în condiţii de siguranţă.
Administraţia Naţională „Apele Române” a precizat că locuitorii judeţelor Harghita şi Covasna sunt adesea expuşi riscului de inundaţii, un factor care contribuie la creşterea acestui risc fiind barajele pe care castorii şi le construiesc în cuveta lacurilor sau pe cursurile de apă. Adesea distruse de viituri, acestea obturează secţiunile de scurgere ale apelor şi pot provoca inundaţii cu puternic impact local.
„Nu vorbim cu plăcere, pentru că este vorba de un prieten de-al nostru, hidrotehnician, dar care lucrează fără autorizaţie de construire şi cam pe unde vrea el. Pericolul este realizat de lucrările pe care le fac, alături de lucrările noastre, în mod necontrol, şi sunt afectate lucrările care asigură tranzitarea debitelor prin localităţi, creând pericol de inundaţii sau existând situaţii de rupere a digurilor de apărare. Ne pare rău să vorbim aşa, dar au început să ne creeze probleme deosebite”, a spus Gabriel Abos, relateaza Agerpres.

-
Evenimentacum 3 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Turismacum o zi
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Administrațieacum 14 ore
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Socialacum 3 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Administrațieacum 2 zile
Catacombele Braşovului, de După Ziduri, vor fi redeschise pentru public
-
Evenimentacum 2 zile
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Fapt diversacum 3 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul