Connect with us
Publicitate

Economic

Întârzieri uriaşe la proiectul de modernizare a Magistralei CFR Brașov-Sighișoara. Pierderea finanțării europene este iminentă: „Nu cred că se poate face mare lucru din proiect”

Publicat

pe

Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean confirmă întârzierile uriașe pentru modernizarea Magistralei CFR Brașov-Sighișoara și iminenta pierdere a finanțării europene prin Programul CEF (Connecting Europe Facility). Ministerul Transporturilor, prin CFR Infrastructură a pierdut deja aprox. 300 de milioane de Euro (finanțare europeană) ca urmare a semnării cu mare întârziere a contractelor de reabilitare, iar acum, prin CEF termenul-limită pentru finalizarea proiectului și decontare este decembrie 2024, deși stadiile de execuție sunt de 20/24 % cu termene estimate de finalizare în 2026 și 2027 : septembrie 2026 pentru lotul central Apața-Cața (28 km.) respectiv aprilie 2027 Brașov-Apața și Cața -Sighișoara (84 km.)

Publicitate

Întrebată joi, despre situația celui mai greu contract de modernizare de pe calea ferată (include 12 kilometri de tuneluri) Adina Vălean a spus că problemele sunt cauzate de constructor: „Este un proiect interesant. Știu multe lucruri tehnice despre el. Aici problema a fost legată de constructor. Eu nu cred că se poate face mare lucru din proiect pentru că sunt anumite componente care nici măcar nu au intrat în producție. Cât se va pierde exact urmează să fie determinat. Am avut reprezentanți ai Comisiei Europene în teren pentru a evalua și, deocamdată semnalele pe care le am nu sunt încurajatoare. Nu am ultima cifră (n.r. cât pierde România) încă. Recent, Ministrul Transporturilor recunoștea și întârzierea la actualizarea prețurilor pentru șantierele feroviare. În cazul autostrăzilor, actualizarea prețurilor s-a făcut -fulger după ce UMB a amenințat că se retrage de pe Autostrada Transilvania.”, transmite economedia.ro.

Contractul pentru reabilitarea secţiunii centrale Apaţa – Caţa, (acum în lungime de 43 km şi 28 de km după reabilitare) a fost semnat în septembrie 2020 pentru 2,7 miliarde lei cu asocierea Aktor- Alstom – Arcada şi are o durată de 4 ani. Este un contract cu o mare complexitate tehnică pentru că vor fi construite şi patru tuneluri noi a anunţat CFR Infrastructură: Modernizarea a 28,2 km linie de cale ferată din care 6,11 km vor fi reabilitaţi, 9,626 km line nou construită şi 12,464 km linie în tunele

  • 3 staţii reabilitate (Racoş, Mateiaş, Ormeniş)
  • 2 pasaje superioare
  • 7 poduri ✓ 10 podețe ✓ 3 viaducte ✓ 4 tuneluri nou construite (cale simplă) la Ormeniș (dublă galerie 6,9 km) și Homorod (dublă galerie 5,2 km)
  • Instalații de centralizare electronică, introducerea sistemului de management al traficului ERTMS, instalații de energoalimentare.

Loturile 1 și 2 de pe Brașov -Sighișoara contractate tot cu RailWorks (dar nu Aktor lider) sunt la aprox. 20 % stadiu fizic.

Publicitate

Licitaţia pentru modernizarea Magistralei Braşov – Sighişoara, parte a coridorului IV a fost lansată în 2016 pentru două din cele trei secţiuni: Braşov – Apaţa, respectiv Caţa – Sighişoara (85 km), cu o valoare de aproape 3 miliarde lei, în timp ce secţiunea centrală Apaţa – Caţa (28 km) a fost licitată în 2017. Contractele pentru modernizarea celor două secţiuni de la capete au fost semnate de-abia în martie 2020.

„În cadrul contractului sunt prevăzute lucrări complexe de infrastructură și suprastructură feroviară, prin modernizarea liniei de cale ferată dublă pe circa 85 km, lucrări în stații (clădiri, peroane, copertine, tuneluri pietonale), modernizarea a 10 puncte de secţionare, 32 de poduri, 92 de podețe noi, 5 viaducte, 2 pasaje superioare, 1 pasaj inferior, 4 tuneluri feroviare și introducerea sistemului de management al traficului (ERTMS)”, a transmis CFR Infrastructură.

Aktor este lider de asociere pentru lotul central Apața-Cața de pe M 200 Brașov-Sighișoara, posibil motivul real pentru care Ministerul Transporturilor/CNAIR (încă) nu a reziliat contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii A 0 București Sud. 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes