Connect with us
Publicitate

Eveniment

Întârzieri uriaşe ale trenurilor pe ruta Brașov – Sighișoara, după ce s-a rupt o şină. Aproape şase ore întârziere pentru garnitura Viena – București

Publicitate

Publicat

pe

Din cauza unei șine rupte în zona Beia-Mureni, pe traseul Brașov – Sighișoara, mai multe trenuri au avut întârzieri uriașe. Din informațiile existente, cea mai mare întârziere o are trenul Viena – București, și aici vorbim despre aproximativ șase ore. Ulterior, traficul feroviar a fost reluat, potrivit unei informări făcute de reprezentanții CFR.

Publicitate

Zona Beia-Mureni este între Rupea și Sighișoara, pe o linie unde se fac modernizări importante, dar unde lucrările vor dura ani buni, relatează HotNews.ro.

La un moment dat, circulația feroviară a fost întreruptă total, însă apoi a fost reluată.

Tremuri întârziate:

Publicitate
  • IR 347 Viena – București, 5 ore și 50 minute întârziere, ar fi trebuit să ajungă la București la ora 15.05. La ora 19.00 era la Predeal
  • IC 532 Cluj – București, 3 ore și jumătate întârziere. Ar fi trebuit să ajungă la 16.52 în București. La ora 19.00 era în zona Sinaia
  • IR 1735 București – Cluj, 4 ore și 30 minute întârziere. Ar fi trebuit să ajungă la Cluj la 15.25
  • IR 1734 Cluj – București, două ore întârziere
  • R 3543 Odorhei – Sighișoara, 2 ore și 10 minute întârziere
  • R 3501 Brașov – Mediaș, 110 minute întârziere

„Menţionăm că se asigură tensiunea în firul de contact, ceea ce permite încălzirea garniturilor. Totodată, pasagerilor din aceste trenuri li se vor oferi produse preambalate şi apă. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate şi le mulţumește  pentru înţelegere. Se înregistrează întârzieri şi în circulația altor trenuri de călători care străbat această zonă. Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA”, a precizat operatorul feroviar de stat, potrivit site-ului Clubul Feroviar.

Și tot CFR Călători a anunțat că începând cu ora 15,00 circulația feroviară a fost reluată pe secţia Sighişoara – Braşov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes