Administrație
Independența Republicii Moldova faţă de URSS, celebrată la Braşov. Astăzi, literele de pe Tâmpa vor fi luminate în culorile drapelului „fraților noștri” de peste Prut

La 27 august 1991, republica Moldova și-a declarat independența față de URSS, prin Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova. Pentru a aminti despre acest fapt, literele de pe Tâmpa dar și Primăria vor fi iluminate în culorile Republicii Moldova.
Documentul face referire la „istoria milenară” și „statalitatea neîntreruptă” a românilor de la est de Prut în spațiul istoric și etnic al etnogenezei acestora, și consacră, pentru spațiul de la est de Prut, limba română.Actul fondator al Republicii Moldova din 27 august 1991 este marcat în fiece an ca Ziua Națională a Republicii Moldova sau Ziua Independenței.
Declarația a fost adoptată și semnată de 278 deputați în parlament la 27 august 1991. Actul original a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar un document identic a fost restaurat în 2010.
Guvernul României recunoaște independența Republicii Moldova la doar cîteva ore după proclamarea independenței, România fiind primul stat care a recunoscut independența și suveranitatea Republicii Moldova.
Republica Moldova a obținut recunoașterea internațională oficială a statalității la 2 martie 1992, când a obținut statutul de membru al ONU.
În Brașov, comunitatea românilor din Basarabia este tot mai numeroasă în ultimii ani. Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni este implicată într-o serie de evenimente culturale, iar Clubul Oamenilor de Afaceri Basarabia, înființat în 2019, la initiativa a 11 antreprenori , întrunește la acest moment aproximativ 50 de membri, care au deja, pe lângă activitatea economică, și o serie de activități de implicare socială, prin donații și voluntariat.
În Brasov sunt aproxiamtiv 300 de antreprenori basarabeni, din diverse domenii: constructii, HoReCa, medicină, comerț.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum 2 zile
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 3 zile
OPC Braşov a închis Pizza Station. Inspectorii au găsit produse expirate şi băuturi ţinute în vestiar, unde există şi un WC
-
Evenimentacum 3 zile
O copilă de 15 ani, din Făgăraş, a dispărut fără urmă
-
Evenimentacum 3 zile
Matei Dima, condamnat la amendă penală, după ce a fost prins drogat la Râşnov. Actorul şi-a recunoscut vinovăţia
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Un jandarm braşovean supraveghează turiştii de pe pârtiile din Poiana Braşov direct de pe placa de snowboard
-
Administrațieacum 2 zile
Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov continuă. Au fost turnaţi 600 de piloți forați din cei 1.800 pe care îi va avea construcţia
-
Evenimentacum 2 zile
Trei hoţi de catalizatoare şi carburant, prinşi în flagrant de poliţiştii braşoveni