Connect with us
Publicitate

Eveniment

Incident şocant la barajul Vidraru! Un copil de 8 ani a fost rănit de un urs pe care încerca să îl hrănească

Publicat

pe

bear watching tour

Un băiat de opt ani a fost rănit, sâmbătă, în timp ce încerca să hrănească un urs pe care familia sa l-a văzut pe marginea unui drum din judeţul Argeş, în zona barajului Vidraru, conform News.ro.

Incidentul s-a produs în comuna argeşeană Albeşti, în zona barajului Vidraru, unde o familie care circula într-un autoturism a oprit pe marginea drumului, după ce a observat un urs.

Un copil de opt ani a încercat să hrănească animalul, din maşină, moment în care ursul l-a zgâriat la mână.

Părinţii copilului au plecat mai departe, iar pe drum, în zona localităţi Valea Iaşiului, părinţii s-au întâlnit cu o ambulanţă căreia i-au făcut semnal, tot atunci aceştia sunând la 112.

Publicitate

Un echipaj medical a intervenit, a monitorizat copilul şi i-a acordat primul ajutor, el nefiind dus la spital pentru că părinţii au susţinut că vor merge cu el la un spital din Capitală.

Este al doilea astfel de incident produs în judeţul Argeş. În urmă cu o lună, o turistă britanică a fost rănită după ce a fost atacată de un urs în timp ce se afla în zona barajului Vidraru.

Ursul a atacat-o pe femeia în vârstă de 72 de ani în momentul în care aceasta a vrut să îl fotografieze.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes