Social
Începe programul „Litoralul pentru toți”. Sunt camere la hoteluri chiar şi la 35 de lei pe noapte

La 1 septembrie începe ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi”, prin care românii se pot caza în hotelurile şi pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte.
Potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut.
Programul „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Reprezentanţii FPTR estimează că peste 100 de unităţi vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.
„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, a afirmat Dragoş Răducan, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, potrivit Agerpres.
În programul „Litoralul pentru Toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se achiziţionează un sejur de minim 5 nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
„Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în vârf de sezon şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc încă o vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii”, a adăugat reprezentantul FPTR.
„Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de ramură, având în componenţă un număr de 5.344 de societăţi comerciale din turism. Acestea asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.
Informaţiile privind hotelurile incluse în acest program se pot afla pe site-ul www.fptr.ro.
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Milionarul din Brașov, Călin Donca, a transmis un mesaj din spatele gratiilor. Într-un videoclip postat pe internet, omul de afaceri își informează investitorii cu privire la situația parcurilor fotovoltaice
-
Administrațieacum 2 zile
Program prelungit la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. ROMATSA a agreat propunerea Consiliului Județean de modificare a orarului de funcționare de la 12 la 16 ore
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Locurile de grătar din jurul Brașovului sunt ocupate zilnic. Gospodinele profită de vremea bună și ies în natură ca să coacă legumele pentru zacuscă
-
Fapt diversacum o zi
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
„Război” între copii români și ucraineni la un loc de joacă din Brașov. Doi băieți de 11 ani au ajuns la spital
-
Fapt diversacum 2 zile
Aproximativ 200 de persoane vor pedala prin Brașov la evenimentul „Masa Critică”. Bicicliștii vor parcurge un traseu de 13 kilometri, pe mai multe străzi din oraș
-
Evenimentacum 2 zile
Accident între un microbuz și un autoturism pe Drumul Național 13, în localitatea Feldioara. Șapte persoane au fost rănite, iar două dintre victime au rămas încarcerate
-
Administrațieacum 3 zile
Ministerul Dezvoltării, condus de Adrian Veștea, investește în cinci sedii de instanță moderne. În plus, 2.000 de locuri de detenție noi vor fi create până în 2025