Connect with us
Publicitate

Cultural

Încep zilele filmului maghiar, la Brașov. Ce proiecții vor putea fi vizionate în cele trei zile ale evenimentului

Publicat

pe

Publicitate

Centrul Cultural al Ungariei la București, Institutul Liszt, Asociația Secvențe și Asociația pentru Maghiarii din Țara Bârsei, în colaborare cu Primăria Brașov, organizează cea de-a doua ediție a Zilelor Filmului Maghiar la Brașov.

Evenimentul are loc la Cinema Astra, în perioada 24-26 martie. iar proiecțiile sunt difuzate după ora 17.00. Sâmbătă, 25 martie, de la ora 12.00, cei mici vor putea viziona, alături de părinți sau bunici, producția de desene animate „Arcușorii și… Fie-ce-o-fi“.

Gala de deschidere de vineri, ora 19.00, prezintă povestea alpinistului maghiar de origine română, Erőss Zsolt (Trill Zsolt). Originar din Miercurea Ciuc, Zsolt Erőss este primul alpinist maghiar care a urcat pe Everest și care a atins alte zece dintre cele paisprezece vârfuri himalayene de peste opt mii de metri, ultimele două cu proteză la un picior. A murit în 2013, la coborârea de pe vârful Kangchenjunga (8586 m), alături de coechipierul său Kiss Péter.

Sâmbătă, pe lângă filmul de desene animate, vor fi difuzate documentarul „Ochiul Parisului“, despre viața celebrului fotograf francez de origine maghiară Brassai, care și-a luat numele după orașul în care s-a născut, Brașov, dar și filmul artistic „Jocul“, un film de spionaj a cărui acțiune se desfășoară în perioada Cortinei de Fier.

Publicitate

Duminică, spectatorii vor putea urmări documentarul „Vis olimpic în Transilvania“, despre încercarea de a organiza, la Borșa, o ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă, curmată de Tratatul de Pace la Paris, din 1947.

Toate filmele sunt producții noi (2022 și 2021), subtitrate în limba română, iar intrarea la evenimente este gratuită. Din cauza locurilor limitate, înscrierea este recomandată și se poate face la adresa de e-mail [email protected] sau prin trimiterea unui SMS la numărul de telefon 0749.618.017, cu numele filmului și numărul de bilete solicitate.

Programul festivalului cuprinde următoarele proiecții:

1. Vârfuri și abisuri / Magasságok és mélységek – vineri, 24 martie, ora 19.00
2022, dramă, 98′, subtitrat în limba română
Regia și scenariul: Csoma Sándor

La sfârșitul lunii mai 2013, o țară întreagă a urmărit cu nerăbdare știrile când primul cuceritor maghiar al Muntelui Everest, Erőss Zsolt (Trill Zsolt), a dispărut în Himalaya împreună cu însoțitorul său. Deși toți ceilalți sunt încă plini de speranță, soția sa Sterczer Hilda (Pál Emőke) anunță în transmisiune directă că nu este necesar să se organizeze noi expediții de salvare, se pot opri căutările. În primul său lungmetraj, Sándor Csoma, regizorul mai multor scurtmetraje de renume internațional, portretizează evenimentele petrecute din perspectiva soției lui Erőss Zsolt.

2. Arcușorii și… Fie-ce-o-fi / A kuflik és az Akármi – sâmbătă, 25 martie, ora 12.00
2021, desen animat, 74’, subtitrat în limba română
Regia: JURIK Kristóf
Scenariul: Dániel András

Arcușorii și… Fie-ce-o-fi este adaptarea cinematografică a seriei de cărți pentru copii scrisă de Dániel András și ne prezintă 10+1 povești vesele pentru copii. Din film aflăm de ce să fim atenți cu ghemotoacele de păr, ce să facem dacă avem umbra distorsionată, cum arată un anotimp nou, la ce folosește un tubercul du-te-vino și mai ales ce este un „Fie-ce-o-fi!“. Dar, mai ales, aflăm din filmul despre arcușori că nimic nu este ceea ce pare la prima vedere (sau nu pare) și depinde de spectatori să-și imagineze orice despre orice. Cum spune și sloganul filmului: „Poate să iasă orice din asta!”

3. Ochiul Parisului – Brassaï / Párizs szeme – Brassaï – sâmbătă, 25 martie, ora 17.00
2022, film documentar, 50’, subtitrat în limba română
Regia: BORSODY István

Filmul documentar intitulat Ochiul Parisului – Brassaï prezintă cariera lui Brassaï, adică brașoveanul Halász Gyula. În opera foarte variată a artistului francez de origine maghiară se regăsesc creații importante atât în domeniul fotografiei, cât și în domeniul artelor plastice.
Brassaï, pe atunci încă Halász Gyula, era preocupat încă din copilărie de arte. Poate tocmai firea lui neliniștită l-a dus mai târziu la Paris, centrul lumii artistice de la începutul secolului XX, unde s-a și stabilit. În film evenimentele sunt narate de către regizor, în fundal curgând portrete realizate cu Brassaï și imagini cu locurile unde a trăit și creat artistul. Pe lângă povestea vieții lui, filmul ne oferă o imagine fidelă a epocii, a mediului artistic parizian interbelic și de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pelicula lui Borsody, deși are un ton personal, nu idealizează, ci îl prezintă pe Brassaï ca om, și nu numai dintr-o perspectivă pozitivă, ci și din perspectiva slăbiciunilor.

Filmul va fi urmat de discuția: Brassai și Brașovul, susținută de regizorul Borsody István si jurnalistul brașovean Bálint Ferenc. Evenimentul este realizat în parteneriat cu ziarul Brassói Lapok.

4. Jocul / A játszma – sâmbătă, 25 martie, ora 19.00
2022, dramă, thriller, 110’, subtitrat în limba română
Regia: FAZAKAS Péter
Scenariul: Köbli Norbert

1963, Budapesta. Un ofițer de securitate a statului are o viață perfectă alături de soția sa, dar când legendarul spion apare din trecut, în legătură cu un caz nerezolvat, începe un duel fără milă, în care nimeni și nimic nu este ceea ce pare, iar un singur gest uman poate costa ușor o viață de om.

5. Vis olimpic în Transilvania / Olimpiai álom Erdélyben 

2022, film documentar, 50’, subtitrat în limba română
Regia: SZARKA Nóra
Scenariul: Csortos Szabó Sándor, pe baza volumului cu acelaș titlu de Killyéni András Péter

După Dictatul de la Viena din 1940 localitatea Borșa din Munții Rodnei a devenit parte din Ungaria. Atunci s-a născut idea de a organiza Jocurile Olimpice de Iarnă, dar din păcate Tratatul de Pace la Paris din 1947 a curmat visele legate de cele cinci cercuri olimpice. Killyéni András a scos o carte despre aceste întâmplări în 2015 cu titlul Olimpiai álom a Radnai-havasokban (Vis Olimpic în Munții Rodnei), iar pe baza acestei cărți regizoarea Szarka Nóra a realizat acest documentar.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes