Connect with us
Publicitate

Eveniment

Încă doi elevi din Braşov confirmaţi pozitiv

Publicat

pe

Încă doi elevi din Braşov au fost confirmaţi pozitiv cu noul Coronavirus. Cei doi elevi sunt din şcoli diferite.

Publicitate

Primul caz este al unui elev de clasa a 3-a care învaţă la Şcoala Gimnaţială numărul 1, iar cel de-al 2-lea este al unui elev de clasa a 2-a de la Şcoala Gimnazială numărul 15. În ambele cazuri s-a dispus suspendarea cursurilor care presupun prezenţa fizică a elevilor la şcoală pentru următoarele două săptămâni. Doar elevii din clasele celor doi vor sta acasă, nu şi ceilalţi elevi ai şcolilor.

„În ambele cazuri s-a dispus suspendarea cursurilor care presupun prezența fizică a elevilor la școală, pentru următoarele două săptămâni, urmând ca aceștia să participe doar la cursuri on-line. Ce este de menționat este faptul că unul dintre elevi este fiul educatoarei care a fost confirmată, zilele trecute, cu infectare cu SARS COV 2, de la Grădinița 9 din Brașov”, a precizat Valentin Bucur, purtător de cuvânt al ISJ Brașov.

Unul dintre elevi este fiul educatoarei de la Grădniţa numărul 9, care a fost confirmată pozitiv zilele trecute. După confirmarea mamei lui, copilul nu a mai venit la şcoală, iar în urma anchetei epidemiologice şi cel mic a ieşit pozitiv.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes