Entertainment
Înainte să devină cunoscut, brașoveanul Adrian Nartea a ajuns pe zgârie norii din New York. Ce meserie a avut îndrăgitul actor până la debutul în televiziune și film

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori români nu s-a gândit niciodată că va avea succes în această meserie. Brașoveanul Adrian Nartea a cochetat cu lumea artistică, dar a început să prindă gustul celebrității odată cu debutul în modeling. Primele ședințe foto și prezentări de modă le-a avut în orașul său natal. Dar fotografiile făcute pentru firme cunoscute pe plan mondial au ajuns inclusiv pe clădirile din Statele Unite ale Americii.
„Lucrurile au venit treptat, dintr-o prezentare de modă la Brașov… în alta în București, apoi unele la festivaluri, apoi internaționale, la Milano. De acolo am ajuns la castinguri pentru reclame, întâi local, iar apoi la unele internaționale, inclusiv pe zgârie-norii din New York, unde prietenii mă anunțau că sunt pe led-urile de acolo, sau în Australia, unde m-a găsit un vechi amic din Brașov. Cred că totul a venit natural, nu am forțat ceva. Am găsit pasiunea, am văzut că am talent… și atunci mi-am dat voie să fac asta, am zis why not”, a povestit Adrian Nartea pentru viva.ro.
Succesul a venit în timp, dar cu foarte multă muncă în spate. Celebritatea a însemnat atât avantaje, cât și dezavantaje, dar Adrian Nartea a reușit își gestioneze perfect, până acum, viața privată, dar și cea profesională.
„În primul rând, este o responsabilitate pe care ți-o asumi ca persoană publică, deoarece devii un vector de imagine. Sunt foarte mulți oameni care îți urmează exemplul, așa că eu cred că cel mai important este să fii asumat. Chiar dacă vorbim despre livrabilele de pe Instagram sau despre o plimbare în parc. Dacă ai un personaj pe care îl proiectezi, trebuie să știi foarte bine să faci o delimitare între persoană și ceea ce interpretează. Mulți actori își păstrează viața privată în secret deoarece persoana pe care o proiectează la nivel public este altceva. Cred că, atunci, lucrurile devin și mai grele. Când ești asumat, cumva este mai simplu, ești deschis, sincer și nu ai nimic de ascuns. Sunt și momente când nu vrei să faci poze, dar când vezi ochii unui copil nu poți refuza. Și ca să-ți dau exemplu, am trecut prin diferite clipe: când filmam în cimitir și familia îndurerată își dorea o poză cu Vlad sau când am aflat că cineva și-a botezat copilul așa deoarece s-au simțit inspirați de rol. Indiferent cât au fost de diferite, mi-au adus o bucurie”, a mai spus actorul brașovean, pentru aceeași sursă.
Adrian Nartea s-a născut pe data de 6 august 1981 în Brașov. A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Transilvania, a devenit profesor de sport, dar a făcut și volei de performanță. A început apoi să cocheteze cu modelingul, a prezentat și emisiuni TV, dar a intrat și în lumea actoriei. Brașoveanul în vârstă de 40 de ani a devenit cunoscut în toată țara odată cu rolul obținut în serialul „Vlad”. Adrian Nartea este căsătorit și are doi copii.
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / 3, 2, 1… Luminiţele de Crăciun s-au aprins în bradul din Braşov. „O mare” de oameni au asistat la evenimentul special
-
Economicacum 3 zile
ANAF vinde o garsonieră în centrul Braşovului. Prețul de pornire, doar 15.000 de euro
-
Evenimentacum 3 zile
Razie a poliţiştilor braşoveni între studenţi, pe Colină şi în Memo. Au fost aplicate 8 amenzi
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Imagini spectaculoase, filmate cu o dronă, de la deschiderea Târgului de Crăciun din Brașov. 1,2 milioane de luminițe împodobesc orașul, iar numai bradul din Piața Sfatului are peste 200.000 de leduri
-
Turismacum 3 zile
Şi la Azuga s-a deschis sezonul de schi. Cât costă o zi de schiat
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Probleme încă din prima zi de schi, în Poiana Braşov. Au fost şase accidente la care a intervenit Salvamontul
-
Utilacum 3 zile
Atenţie, dacă mergeţi pe munte! Pericol mare de avalanșe în masivele Făgăraș și Bucegi
-
Fapt diversacum 2 zile
Experiența neplăcută prin care a trecut Horia Brenciu pentru a ajunge la concertul de la Braşov: „7 ore am simțit fiecare gropiță”