Connect with us
Publicitate

Economic

În primele 16 zile de funcționare, aeroportul Brașov a avut trafic peste Baia Mare, și mai mult decât Arad, Tulcea și Băneasa la un loc

Publicat

pe

Început promițător pentru Aeroportul Brașov. Cu toate problemele legate de orarul scurt de funcționare, peste 3.160 de pasageri au zburat în luna iunie de pe Aeroportul Brașov, în primele 16 zile de funcționare, anunță oficialii aeroportului. Astfel, Aeroportul Brașov s-a situat peste cele din Maramureș (Baia Mare), Băneasa, Oradea, Tulcea și Arad.

„În primele 16 zile de funcționare, pe Aeroportul International Brașov-Ghimbav au avut loc 43 de decolări și 43 de aterizări, iar un total 3163 de pasageri au efectuat procedurile de îmbarcare, respectiv de debarcare.

Am totalizat aici zborurile și pasagerii curselor comerciale de linie efectuate de compania DAN AIR, charterele spre Antalya și Creta puse la dispoziție de agențiile de turism, precum și cursele private.

Este mult? Este puțin? Vă asiguram că este un început bun și vă prezentam în foto statistica pe luna mai 2023 privind traficul de pasageri pe cursele externe la nivelul tuturor aeroporturilor din tara, realizata de Asociația Aeroporturilor din Romania.

Publicitate

În prezent, de la Brașov puteți călători cu DAN AIR spre destinații din Germania – Nurnberg, Munchen și Stuttgart, Belgia – Bruxelles, Anglia – Londra, Spania – Barcelona, Valencia, Madrid și Malaga, iar la acestea se adaugă, începând cu 3 iulie, Italia – Roma”, au anunțat oficialii Aeroportului Brașov pe Facebook.

Compania aeriana Dan Air anunță că a decis să schimbe programul orar al zborurilor spre și de la Brașov, pentru a se incadra în intervalul orar pus la dispoziție de ROMATSA. Astfel, toate cursele vor decola și ateriza intre orele 9.00 – 19.00.

„Pentru a putea acomoda cât mai mulți pasageri care să poată ateriza în Brașov în intervalul orarului de funcționare, zborurile DAN AIR vor fi operate după cum urmează / To acoomodate aș many passengers aș possible during the opening hours of Brașov Airport, DAN AIR flights will operate aș follows:

Luni/Monday:

DN240: București 07:00 – 09:45 Nuremberg (via Brașov)

DN240: Brașov 08:30 – 09:45 Nuremberg (direct)

DN241: Nuremberg 10:35 – 13:25 Brașov (direct)

DN241: Nuremberg 10:35 – 14:55 București (via Brașov)

Marți/Tuesday:

DN270: București 07:20 – 10:45 Barcelona (T2) (via Brașov)

DN270: Brașov 08:30 – 10:45 Barcelona (T2) (direct)

DN271: Barcelona (T2) 11:35 – 15:30 Brașov (direct)

DN271: Barcelona (T2) 11:35 – 16:50 București (via Brașov)

Miercuri/Wednesday:

DN253: București 07:00 – 09:25 Munich (T1B) (via Brașov)

DN253: Brașov 08:30 – 09:25 Munich (T1B) (direct)

DN253: Munich (T1B) 10:15 – 15:55 Brașov (via Bruxelles)

DN253: Munich (T1B) 10:15 – 17:15 București (via Bruxelles/Brașov)

DN253: București 07:00 – 12:30 Bruxelles (TB) (via Brașov/Munich)

DN253: Brașov 08:30 – 11:40 Bruxelles (TB) (via Munich)

DN253: Bruxelles (TB) 12:30 – 15:55 Brașov (direct)

DN253: Bruxelles (TB)12:30 – 17:15 București (via Brașov)

Joi/Thursday:

DN254: București 07:05 – 09:40 Nuremberg (via Brașov)

DN254: Brașov 08:25 – 09:40 Nuremberg (direct)

DN254: Nuremberg 10:30 – 15:05 Brașov (via Stuttgart)

DN254: Nuremberg 10:30 – 16:30 București (via Stuttgart/Brașov)

DN254: București 07:05 – 11:20 Stuttgart (T1) (v.Brașov/Nuremberg)

DN254: Brașov 08:25 – 11:20 Stuttgart (T1) (via Nuremberg)

DN254: Stuttgart (T1) 12:10 – 15:05 Brașov (direct)

DN254: Stuttgart (T1) 12:10 – 16:30 București (via Brașov)

Vineri/Friday:

DN255: București 08:15 – 10:50 Londra/LGW (South) (via Brașov)

DN255: Brașov 09:40 – 11:20 Londra/Gatwick (South) (direct)

DN256: Londra/Gatwick (South) 11:35 – 16:35 Brașov (direct)

DN256: Londra/Gatwick (South) 11:35 – 18:00 București (via Brașov)

Sâmbăta/Saturday

DN287: București 07:00 – 11:20 Madrid (T1) (via Brașov)

DN287: Brașov 08:20 – 11:20 Madrid (T1) (direct)

DN288: Madrid (T1) 12:10 – 16:50 Brașov (direct)

DN288: Madrid (T1) 12:10 – 18:15 București (via Brașov)

Duminica/Sunday

DN285: București 07:00 – 11:35 Malaga (T3) (via Brașov)

DN285: Brașov 08:20 – 11:35 Malaga (T3) (direct)

DN286: Malaga (T3) 12:25 – 17:20 Brașov (direct)

DN286: Malaga (T3) 12:25 – 18:45 București (via Brașov)”

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes