Eveniment
În 2020 au fost 11 morţi în accidente de muncă produse în domeniul construcţiilor, dintre acestea 5 la Braşov

Dintre sectoarele economiei naționale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă (1779) în primul semestru al anului 2020, domeniul construcții de clădiri ocupă poziția a doua cu 118 accidentați (6,6% din totalul accidentaților), dar și a doua poziție în ceea ce privește numărul de accidentați mortal – 11 accidentați mortal (23,1% din totalul accidentaților mortal).
Având în vedere numărul de accidente de muncă înregistrat în acest domeniu de activitate în anul 2020, precum și gravitatea acestora, Inspecția Muncii consideră că se impune intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile.
La nivelul județului Brașov, în anul 2020 la ITM Brașov au fost înregistrate în domeniul construcțiilor un număr de 60 evenimente din care :
-14 evenimente ușoare sau în afara muncii
-41 accidente de muncă cu incapacitate temporară de muncă, din care 11 au fost produse în urma căderii de la înălțime
– 5 evenimente mortale, din care 2 evenimente produse în urma căderii de la înălțime
Urmare a analizării rezultatelor campaniei realizate în anul 2020 la nivel național și respectiv, la nivel teritorial, s-a decis continuarea campaniei naționale privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate la nivel naţional în domeniul construcţiilor în anul 2021. De asemenea, s-a constatat necesitatea modificării nivelul de sancționare a neconformităților identificate, în conformitate cu gradul de risc evaluat, având ca scop impunerea aplicării de către angajatorii cu activitate în domeniul construcțiilor a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și a sănătații lucrătorilor.
Pentru anul 2021, campania va urmări în special modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor, respectiv implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătatea lucrătorilor care își desfășoară activitatea în șantierele temporare sau mobile, precum și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse de inspectorii de muncă în urma controalelor efectuate.
-
Evenimentacum 2 zile
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Economicacum 3 zile
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Evenimentacum 2 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Percheziţii la Braşov, Bucureşti şi în alte 14 judeţe într-un dosar de înşelăciune cu mobilă la comandă. Prejudiciul, 4 milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
Atenţie şoferi! Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a fost doborât de vânt
-
Administrațieacum o zi
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Evenimentacum 3 zile
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv. Polițistul Cornel Sandu va sta în spatele gratiilor, pentru următoarele 30 de zile
-
Evenimentacum 2 zile
Caz şocant în Covasna! Un bărbat și-a vândut de mai multe ori fiica de 14 ani ca sclavă sexuală, pe o ladă de bere și 50 de lei