Sport
Ilie Luca: „Am luat jucătorii de la Precizia conform regulamentelor FRF şi AJF”
Ultimele „înregimentări” făcute de secţia de fotbal a clubului Corona Braşov, cele ale lui Lingurar şi Nechita, au stârnit discuţii contradictorii pe axa Braşov – Săcele, inclusiv proprietarul Preciziei Săcele, Adrian Secelean, înfierând în ziarul local „Monitorul Expres” faptul că braşovenii le-au propus contracte celor mai buni doi jucători ai „roş-negrilor”.
Legat de acest aspect, Ilie Luca, organizatorul de competiţii al clubului Corona Braşov, a comentat: „eu activez în fotbalul românesc de 38 de ani şi tot timpul, indiferent de echipa la care am fost, am ţinut la două lucruri: să cunosc regulamentul şi să respect legile! Singurul lucru pe care vi-l pot spune referitor la cei doi jucători de la Precizia Săcele cu care am semnat contracte este acela că totul s-a petrecut în conformitate cu regulamentele şi statutele FRF şi AJF Braşov. Şi sunt perfect legale. Restul discuţiilor nu-şi au rostul. Dacă eu am greşit cu ceva din punct de vedere regulamentar sunt pregătit să iau lecţii, dar de la unele persoane care chiar cunosc regulamentele”.
-
Utilacum 3 zileRestricții de trafic pe ruta Brașov-Bacău: DRDP a deschis șantierul pe DN11, în județul Covasna
-
Evenimentacum 3 zileTragedie la Spitalul Mârzescu din Brașov: O persoană a decedat în urma unui incendiu
-
Utilacum 3 zileÎncepe furnizarea căldurii în Brașov: SPLT anunță probele de etanșeitate și pornirea sistemului centralizat din 7 octombrie
-
Fapt diversacum 2 zileCălin Georgescu, adus sub escortă la DIICOT pentru percheziții informatice. Familia acestuia dă explicații procurorilor
-
Politicsacum 3 zileCotroceni: Partidele parlamentare, chemate din nou la negocieri după trei desemnări eșuate
-
Utilacum 3 zile„Brașov Reciclează!”: Începe campania de toamnă pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice
-
Fapt diversacum 3 zileȘofer brașovean prins cu o alcoolemie uriașă pe strada Zizinului în miez de noapte
-
Evenimentacum 2 zileFinala Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026 se decide la Brașov


