Connect with us

Politics

Ilie Bolojan, jos mâna de pe Statutul PNL!

Publicat

pe

Publicitate

Ilie Bolojan cere respectarea regulilor doar de la alții, dar el își dă dreptul să le ignore. Ahtiat după putere, convoacă nestatutar o ședință pentru modificarea urgentă a Statutului PNL.

Publicitate

Filialele județene ale PNL riscă să fie puse în fața faptului împlinit. Un proiect de modificare a Statutului, care schimbă radical modul în care funcționează partidul, urmează să fie transmis organizațiilor PNL din țară, fără un timp real pentru analiză și dezbatere.

PNL nu este proprietatea unui lider și nici a unui grup restrâns. PNL aparține membrilor săi, organizațiilor din teritoriu și principiilor democratice care au stat la baza partidului.

În cazul actualelor modificări propuse în PNL, există două probleme majore.

Prima este graba. Proiectul de Statut va fi trimis astăzi, iar organizațiile din țară vor avea mai puțin de o zi să studieze și să dezbată schimbările; practic, nu vor avea timp. Mai mult, Statutul a fost modificat deja în urmă cu mai puțin de un an. O schimbare atât de amplă, făcută în grabă, ridică întrebări legitime despre transparență și respectarea regulilor interne.

A doua problemă este concentrarea puterii.

Prin noul sistem, președintele nu mai este ales separat de restul conducerii. Acesta vine la Congres cu o echipă completă, iar dacă moțiunea sa câștigă, întreaga conducere a partidului ajunge sub controlul acelei echipe. Practic, dispare competiția internă pentru funcțiile importante și se reduce posibilitatea existenței unor opinii diferite în conducerea partidului.

În mai puțin de un an de la ultima modificare a Statutului, Ilie Bolojan,  vine cu o nouă rescriere a regulilor fundamentale ale partidului.

Regulile nu se schimbă după interesul celui aflat la putere

Un partid serios nu își modifică arhitectura de conducere ori de câte ori noul lider consideră că are nevoie de mai multă putere. Statutul trebuie să ofere stabilitate, predictibilitate și echilibru. Dacă regulile sunt schimbate imediat după instalarea unei noi conduceri, apare întrebarea legitimă: de ce nu mai sunt bune regulile care au fost prezentate drept soluția corectă acum doar câteva luni?

PNL nu aparține nimănui

PNL este construit de generații de liberali, de organizații locale și de lideri care au câștigat încrederea oamenilor prin muncă și rezultate. Niciun președinte nu poate transforma partidul într-un mecanism construit exclusiv în jurul propriei persoane și al propriului grup de influență.

Se elimină concurența internă

Poate cea mai gravă schimbare este alegerea conducerii printr-o moțiune completă.

Până acum, congresul PNL alegea separat președintele, prim-vicepreședinții și vicepreședinții. În noua formulă, membrii votează un pachet închis.

Cine câștigă președinția câștigă automat întreaga conducere.

Dispar competiția, reprezentarea diferitelor opinii și posibilitatea ca lideri valoroși din partid să fie aleși direct de congres, indiferent de tabăra din care fac parte.

Toată puterea se mută la centru

Biroul Permanent Național al PNL primește atribuții suplimentare, iar structurile care până acum ofereau echilibru și contrapondere sunt golite de influență sau eliminate.

Puterea nu mai este distribuită. Puterea se concentrează doar în jurul președintelui.

Filialele județene devin 100% dependente de centru, cu conduceri care pot fi schimbate oricând

Organizațiile care au adus voturi, primari, președinți de consilii județene și parlamentari sunt tratate ca simple structuri.

Conducerea centrală poate demite lideri județeni cu majoritate simplă, adică 50% plus 1 vot.

Poate dizolva organizații mai ușor decât în prezent.

Poate transforma structuri alese în structuri interimare după un congres extraordinar.

Deciziile filialelor sunt reduse în mod evident, iar influența centrului crește fără precedent.

Dispare independența arbitrajului intern

Curtea de Arbitraj este înlocuită de o nouă structură a cărei conducere este validată de Biroul Permanent Național.

În orice organizație democratică, cei care judecă litigiile trebuie să fie independenți de cei care exercită puterea.

Dacă organismele de control depind de conducerea politică, controlul devine formal, nu real.

Sancțiunile devin instrumente de presiune

Termenul de convocare este redus de la 3 zile la doar 24 de ore. Sancțiunile produc efecte imediat după adoptare. Se elimină protecția existentă prin care efectele sancțiunii erau suspendate până la epuizarea căilor interne de contestare.

Practic, un membru poate fi sancționat imediat și abia după aceea să încerce să se apere.

Filialele sunt puse în fața faptului împlinit

Poate la fel de grav ca modificările în sine este modul în care acestea sunt promovate.

Filialele primesc proiectul și sunt chemate să se pronunțe într-un timp extrem de scurt, deși vorbim despre cea mai amplă schimbare a echilibrului de putere din partid din ultimii ani.

Consultarea reală presupune timp pentru analiză, dezbatere și amendamente. Nu transmiterea unor documente și solicitarea unei aprobări rapide. Practic, se vor flutura niște reguli noi fără a putea fi modificate.

Miza reală

Nu este vorba despre o funcție și nici despre o persoană.

Miza este dacă PNL rămâne un partid cu lideri puternici, cu organizații puternice și cu opinii diferite care coexistă democratic sau dacă devine o structură în care puterea este concentrată în jurul unui singur centru de comandă.

Un partid liberal trebuie să încurajeze competiția și dezbaterea.

Când competiția este redusă, arbitrajul este subordonat și sancțiunile sunt accelerate, apare riscul unei conduceri excesiv centralizate.

Ilie Bolojan dorește să instaureze un regim intern totalitar în PNL.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes