Connect with us
Publicitate

Economic

Guvernul pregătește noi creșteri de taxe și impozite pentru a acoperi gaura bugetară de câteva zeci de miliarde de lei

Publicat

pe

Ce oferă Guvernul cu o mână, pare să ia înapoi cu două. Pentru a acoperi gaura din bugetul de stat, care se ridică la câteva zeci de miliarde de lei, coaliția PSD – PNL plănuiește să mărească taxele și impozitele, iar aceste creșteri ar urma să intre în vigoare din august sau septembrie, anunță G4Media.ro.

Publicitate

Unele creșteri de taxe și impozite sunt complet noi, cum ar fi introducerea unui impozit de 1% pentru clădiri rezidențiale care cumulat depășesc valoarea de 500.000 de euro, altele sunt idei mai vechi cum ar fi impozite mărite pentru jocuri de noroc și tutun.

Lista de măsuri obținută de G4Media.ro nu reprezintă un acord final între PSD și PNL, ci un scenariu de lucru aflat în analiză în acest moment la nivelul guvernului. Nu e clar dacă aceste creșteri de taxe și impozite ar urma să fie aplicate toate începând din acest an sau doar o parte. Surse din interiorul coaliției de guvernare spun că liderii PSD și PNL cad greu de acord asupra propunerilor, deoarece fiecare partid dorește să-și protejeze propriul electorat.

Printre propunerile aflate în discuție sunt:

Publicitate
  • Introducerea unui impozit de 1% pentru clădirile rezidențiale care cumulat depășesc 500 de mii de euro. Un proprietar care deține mai multe imobile sau terenuri a căror valoare trece de acest prag ar urma să plătească minimum 5000 de euro anual la stat.
  • Ajustare fiscală în cazul micro întreprinderilor care plătesc în prezent 1% pe cifra de afaceri în cazul în care această cifră nu depășește 500 de mii de euro. Se propune o ajustare fiscală în cazul micro-întreprinderilor care au nivel de profitabilitate de peste 30%. Impozitul în acest caz crește spre 2%. (potrivit unor surse guvernamentale, pentru circa 15 miliarde de euro care plătesc în prezent doar 1% impozit).
  • Impozit pe dividende crescut de la 8% la 10%. (în discuție procentul).
  • Impozit de 1 la sută pentru companiile a căror cifra de afaceri depășește 100 de milioane de euro. (Nu are susținere în Guvern).
  • Majorarea salariilor minime de la 3.000 de lei la 3.300 de lei în prima etapă și la 3750 în a doua, respectiv în construcții de la 4.000 la 4.500.
  • Supraimpozitarea veniturilor care depășesc salariul președintelui României.
  • TVA unic de 19%, eventual crescut la 21 sau 22%. În prezent există cote reduse de TVA pentru anumite bucuri și servicii, cum ar fi TVA de 9% la alimentele de bază. Asta ar însemna anularea cotelor diferențiate de TVA la Horeca, pâine, carne, lapte, cărți, activități culturale, etc. Premierul Ciolacu s-a pronunțat recent împotriva creșterii TVA.
  • În urma discuțiilor cu reprezentanta Comisiei Europene s-a decis să se mențină cele două tipuri de TVA (19% și 9%, inclusiv la HORECA).
  • Vor fi supraimozitate sumele de transfer în cazul companiilor care își scot profitul din țară.
  • Vor fi desființate 200 de mii de posturi neocupate din administrație.
  • Introducere contribuției de asigurări de sănătate (CASS) și la salariile din Agricultura – Cultivare /Procesare / Producție și din Construcții.
  • Impozit mărit cu 10% la licența pentru jocuri de noroc, aparate tip „păcănele”, tutun rece – țigări electronice, băuturi de lux, cognac, rom, whiskey, champagne, alimente de lux – fois gras, icre negre, etc.

Guvernul trebuie să facă rost de bani la buget pentru a se încadra în deficitul bugetar negociat cu Comisia Europeană, care nu trebuie să depășească 4, 4% din Produsul Intern Brut (PIB). Pe primele cinci luni, deficitul raportat de Ministerul Finanțelor a fost 2, 32% din PIB. Dacă nu se încadrează în deficit, România riscă tăierea fondurilor europene.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes