Administrație
Guvernul alocă aproape 3 milioane de lei pentru refacerea unei porțiuni din zidul Cetății Brașovului

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat primele contracte din programul „România atractivă” prin care sunt finanțate o serie de obiective românești definitorii pentru patrimoniul național. Printre cele 6 contracte, care au o valoare de 45 de milioane de euro, se numără și proiectul pentru refacerea unei porțiuni din zidul Cetății Brașovului.
Pentru această investiție, Guvernul alocă 2.974. 528,28 lei. Proiectul vizează refacerea unei porțiuni din zidul Cetății Brașovului (latura sud-estică a fortificației) situat între Aleea Tiberiu Brediceanu și proprietățile din strada Castelului, numerele 120-122, având la bază documentația de avizare a lucrărilor de intervenție „Reabilitare monumente istorice – punerea în siguranță a zidului de incintă a Cetății Brașovului”.
După realizarea proiectului, Cetatea Brașovului va fi introdusă în circuitul de promovare națională și internațională a Rutei Cetăților din România, alături Zidurile Cetății Oradea, Sitului Arheologic Sarmizegetusa Regia, Cetatea Nobiliară Colțești și Cetatea Sighișoara. Prin ruta turistică dedicată cetăților se are în vedere restaurarea a cinci cetăți din România, pentru a le promova într-un mod integrat cu alte cetăți istorice în circuite care să atragă turiștii din țară și din străinătate. Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, derulate pe parcursul ultimului an, au o valoare totală a contractării din PNRR de 94,11 milioane euro (inclusiv TVA).
„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele de finanțare pentru trei rute turistice și culturale incluse în Componenta 11 din PNRR: ruta castrelor, ruta castelelor și ruta cetăților. Aceste rute sunt incluse în programul „România Atractivă”, prin care se vor face investiții de peste 100 milioane de euro în 225 de obiective incluse ce sunt cuprinse în 12 rute culturale. Programul „România Atractivă” este finanțat din fonduri europene și are în atenție obiective românești ce fac parte inclusiv din lista patrimoniului mondial UNESCO”, a declarat viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu, cel care a și participat la semnarea contractului de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
„Este un punct de referință pentru cultura națională, pentru că facem ca obiective importante să contribuie la dezvoltarea economică a României, cu beneficii sociale și de mediu, pentru un turism cultural durabil. Cele 6 contracte semnate astăzi, cu o alocare de 45 milioane euro, vor adăuga facilități pentru activități de cercetare și vor da posibilitatea organizării de expoziții și activități culturale în locațiile modernizate. Las mai multe detalii în secțiunea de comentarii. Felicit autoritățile locale pentru interesul lor față de aceste investiții, despre care cred cu tărie că vor face din localitățile pe care le reprezintă adevărați magneți turistici. Realizarea de astăzi le va rămâne martor pentru generațiile ce vin din urmă, că nu au rămas pasivi în fața culturii”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
-
Administrațieacum 3 zile
3,6 milioane de lei pentru proiectarea unui pasaj subteran de 600 de metri în centrul stațiunii Sinaia. Două companii au depus oferte
-
Evenimentacum 2 zile
Anchetă la o școală din Brașov din cauza unui copil de 7 ani care este acuzat că își lovește colegii de la clasa pregătitoare. Responsabilii au anunțat că vor lua măsuri abia acum, deși micuții ar fi fost agresați de trei săptămâni
-
Culturalacum o zi
Cinematografele Astra și Modern, din Brașov, vor fi redeschise luna aceasta pentru mai multe festivaluri de film. Peste 50 de proiecții vor fi pregătite pentru cinefili
-
Evenimentacum 17 ore
VIDEO / Doi traficanți de droguri au fost prinși în flagrant pe o stradă din Brașov. În mașina suspecților au fost găsite substanțe interzise, un pistol airsoft, arme albe și suma de 10.000 de lei
-
Socialacum 3 zile
1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în roz
-
Administrațieacum 2 zile
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Percheziții la hoți care au furat scule, aparatură electrică și obiecte metalice de pe platforma Nitramonia, din Făgăraș. 15 suspecți au fost identificați de polițiști
-
Socialacum o zi
Reduceri și gratuități pentru elevii și studenții din Brașov care circulă cu autobuzele și troleibuzele RATBV. Beneficii vor fi și pe liniile de transport metropolitan