Administrație
Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Făgăraş – Sibiu. 8,4 miliarde de lei pentru lei 68 de kilometri de autostradă

Guvernul a adoptat, joi, o Hotărâre pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Sibiu-Făgăraş”, proiect care face parte din Autostrada Transilvania, va străbate judeţele Sibiu şi Braşov şi va avea o lungime de 68,05 km.
Autostrada Sibiu-Făgăraş este împărţită în 4 tronsoane, respectiv:
- Tronsonul 1 (km 0+000 – km 14+253 (lungime = 14.253 km): Boiţa (Autostrada Sibiu-Piteşti) şi Avrig-Mârşa (DJ105G);
- Tronsonul 2 (km 14+253 – km 34+175 (lungime = 19.922 km): Avrig – Mârşa (DJ105G) – Arpaşu de Jos (DN1);
- Tronsonul 3 (km 34+175 – km 51+785 (lungime = 17.610 km): Arpaşu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B);
- Tronsonul 4 (km 51+785 – km 68+050 (lungime = 16.265 km): Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraş şi drum de legătură cu DN1.
De asemenea, pe traseul autostrăzii sunt prevăzute 7 noduri rutiere, 102 de poduri, pasaje şi viaducte, 2 centre de întreţinere/monitorizare şi 4 spaţii de servicii.
„Valoarea totală a investiţiei este de 8,39 miliarde lei, inclusiv TVA, iar durata de execuţie a acesteia este de 36 luni”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.
Suprafaţă totală a terenului care se estimează a fi ocupată de lucrările la autostradă este de 803 ha, aparţinând atât proprietăţii domeniului public naţional şi local, cât şi persoanelor fizice şi juridice.
„Obiectivul de investiţii va contribui la îmbunătăţirea reţelei de transport şi, implicit, la îmbunătăţirea conectivităţii la nivel regional, la ameliorarea mobilităţii populaţiei, scăderea numărului de accidente, reducerea timpilor de călătorie, precum şi la punerea în aplicare a proiectelor economice şi de mediu. Finanţarea investiţiei se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite”, se mai arată în comunicat.
Tot joi, Executivul a aprobat o hotărâre pentru suplimentarea pe anul 2022 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin HG nr. 620/2013, referitoare la sumele acordate pentru exproprierile aferente lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Bacău”.
„Suma suplimentară destinată plăţii exproprierilor este de 309.300 de lei şi se va vira de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care va efectua procedurile de expropriere. Diferenţa faţă de sumele aprobate iniţial provine din actualizarea situaţiilor imobilelor care au fost afectate de realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional ‘Varianta de ocolire Bacău’, ca urmare a măsurătorilor din teren şi documentaţiilor cadastrale”, se mai arată într-un comunicat al Guvernului.
-
Evenimentacum o zi
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / O femeie a căzut peste 150 de metri, într-o râpă, când cobora de la cabana Mălăieşti spre Diham, în Munţii Bucegi
-
Evenimentacum 2 zile
Trei cutremure în mai puțin de trei ore în România. Cel mai puternic a avut magnitudinea 3,9 şi a fost la 57 de kilometri de Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Aproape 4 milioane de ţigări de contrabandă descoperite într-un TIR pe ocolitoarea Braşovului