Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Gustul copilăriei, în farfuriile restaurantelor din Brașov. Gomboții, papanașii sau mâncarea tradițională românească sunt printre preferatele clienților

Publicat

pe

Oricât de mult ar aprecia mâncarea din bucătăriile internaționale, românii se întorc mereu la bucatele gătite ca la mama acasă. Patronii restaurantelor din Brașov au observat că, în ultimii ani, clienții au devenit dornici să redescopere gustul copilăriei în farfurii. Așa că pregătesc rețete locale, făcute din ingrediente naturale, cu care îi cuceresc pe gurmanzi.

Publicitate

Printre preparatele cele mai apreciate de clienții restaurantelor sunt papanașii. Bucătăresele unui restaurant din centrul vechi al Brașovului fac zilnic câteva zeci de porții de papanași, după o rețetă numai de ele știută. Ingredientele de bază sunt brânza de vaci, făină, bicarbonat, ouă, lămâie, zahăr vanilat și esență de rom. Aluatul făcut trebuie să stea la odihnit în jur de 30 de minute, iar apoi urmează modelatul gogoșilor și prăjirea lor. Uleiul nu trebuie încins ca să nu forțeze gătirea. La final se adaugă smântână grasă și dulceață, iar papanașii sunt gata de savurat.

„Sunt făcuți exact ca în rețeta bunicii. În primul rând sunt foarte, foarte generoși ca și dimensiuni, dulceața este făcută în casă și acest lucru se simte, iar oamenii sunt foarte, foarte mulțumiți de acest gust care îi duce exact în zona copilăriei. În momentul în care clienții gustă din papanașii noștri, esența de rom, gustul vaniliei și brânza de vaci care se vede din gogoașa foarte aspectuoasă, îi transmit înapoi în rădăcinile lor de acasă”, spune Denisa Dogaru, proprietara restaurantului.

La un alt restaurant din Brașov, mâncarea tradițională românească este atuul care atrage clienții ca un magnet. De la sarmale, varză călită sau ciolan cu iahnie de fasole până la plăcinte și cremă de zahăr ars, gurmanzii savurează tot ce le aduce aminte de gustul copilăriei. Iar bucătarii au și câteva secrete pentru a aduce gustul de altădată în fiecare farfurie.

Publicitate

„Folosim materie primă locală, rețete cât mai vechi tradiționale, foarte vechi, chiar dacă găsim de la bunici, străbunici. Așa reușim să aducem gustul copilăriei și mâncarea tradițională care se gătea pe vremuri. Din ce în ce mai mulți oameni își doresc să savureze astfel de preparate”, povestește chef Cătălin Lazăr.

Un studiu realizat de D&D Research, pe un eșantion de 1600 de persoane, arată că 81% dintre români asociază anumite ingrediente specifice cu gustul copilăriei, iar relația cu mâncarea se bazează pe un adaos nutrițional, dar și emoțional. Conform aceluiași studiu, scorțișoara pare să fie ingredientul cel mai asociat cu gustul copilăriei și este urmat de lapte, brânzeturi, cartofi și fructe de grădină.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes