Social
Grevă japoneză la Institutul Național de Statistică, inclusiv Braşov

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează miercuri o grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă.
„Ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o lungă perioadă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenţi faţă de numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest, solicită de urgenţă:
- Aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema „Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică”
- Stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică
- Uniformizarea grilei de salarizare din sediul central și din direcţiile teritoriale de statistică”, transmite INS.
Greva japoneză se va desfăşura simultan în Institutul Naţional de Statistică Bucureşti şi în 26 de direcţii teritoriale de statistică: Bucureşti, Alba, Arad, Bacau, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Mehedinți, Mureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.
Conform calendarului de proteste stabilit, salariaţii din INS vor picheta în data de 11.05.2023 sediul Parlamentului începând cu ora 10:00 şi sediul Institutului Naţional de Statistică Bucureşti începând cu ora 11:45.
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.
De asemenea, salariaţii, reprezentaţi de către sindicat, solicită asumarea de către conducerea INS a incapacităţii de a gestiona problemele apărute în ultimii ani.
„Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produşi de statistica oficială şi toate acestea pot fi realizate doar cu ajutorul celei mai importante resurse a instituţiei şi anume resursa umană. Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii ca urmare a ignorării continue de către factorii decidenţi a numeroaselor solicitări ale salariaţilor INS, fapt ce ar duce la încetarea furnizării de date atât pe plan intern cât şi extern (Eurostat). Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti a căutat și va căuta întotdeauna calea dialogului pentru respectarea drepturilor şi stoparea discriminărilor salariaţilor din INS”, adaugă sursa citată.
-
Socialacum 3 zile
VIDEO / Un grup de copii din judeţul Brașov i-a cântat lui Iohannis „O lume minunată”. Preşedintele întâmpinat ca în „Epoca de Aur” în ziua când 15.000 de cadre didactice au protestat
-
Fapt diversacum 3 zile
Pensiunile din Viscri au fost rezervate în proporție de 100% pentru perioada vizitei Regelui Charles. Monarhul britanic va ajunge în România pe 2 iunie
-
Evenimentacum 3 zile
Pui de urs, omorât de o maşină în juţeul Covasna. Al doilea animal ucis în trei zile
-
Evenimentacum 2 zile
Brașovul, sub atenționare cod galben de vreme severă. Meteorologii anunță ploi, grindină, descărcări electrice și vânt intens
-
Socialacum 3 zile
Reacţia unui profesor de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” după oferta guvernului: „Am luat-o ca pe o jignire personală. Poate că oamenii ăștia nu își dau seama în ce pericol ne aflăm”
-
Utilacum 3 zile
Cod galben de viituri pe bazine hidrografice din 15 judeţe, şi în Braşov
-
Economicacum 3 zile
ANPC a sancționat alte 8 bănci din România pentru practici comerciale înșelătoare
-
Socialacum 3 zile
Și angajații CFR amenință că vor intra în grevă din cauza salariilor mici și a condițiilor grele de muncă. Ei anunță un protest amplu în fața Ministerului Transporturilor