Turism
Grad de ocupare de 70% în Poiana Braşov, pentru vacanţa de 1 Mai

Turiști din toată țara și-au făcut planuri să-și petreacă minivacanța de 1 Mai în Poiana Brașov, chiar dacă până atunci se încheie sezonul de schi, transmite Radio România Braşov FM.
Gradul de ocupare la unele hoteluri este de peste 70%, conform directorul unui hotel din stațiune, Laura Ursu: „Avem rezervări efectuate în ultimul moment. Avem un grad de ocupare de 70%. Oaspeții vin pentru că sunt dornici de aer curat, de SPA, activități pentru copii. Îi îndemnăm, în primul rând, să stea în aer liber, în natură. Noi avem organizate tururi cu bicicleta, avem biletele de telecabină, deci îndemnăm cât mai mult să se bucure de tot ceea ce înseamnă natură și munte”.
Președintele Asociației de Turism Poiana Brașov, Roxana Cojocea, îi invită pe turiști să își petreacă timpul liber și la Centrul de Agrement, după plimbările lungi prin natură: „Au fost turiști de Paște, urmează minivacanța de 1 mai. Nu suntem o destinație preferată pentru că marea întotdeauna a fost cea care a atras turiștii de 1 mai, însă, cu siguranță, vor fi iubitori ai muntelui, dar va depinde foarte mult și de vreme. Deocamdată este destul de răcoare, să nu plouă. Asta este foarte important, pentru că atracțiile rămân aceleași, condițiile de cazare, mâncare, spa-urile sunt deschise, centru de agrement este deschis. Îi așteptăm, cu drag, la munte și vor mai prinde și un petec de zăpadă, copiii pe munte, unde vor putea să se joace, nu neapărat să schieze, dar se vor bucura și de zăpadă pe masivul Postăvaru”.
-
Socialacum 3 zile
VIDEO / Un grup de copii din judeţul Brașov i-a cântat lui Iohannis „O lume minunată”. Preşedintele întâmpinat ca în „Epoca de Aur” în ziua când 15.000 de cadre didactice au protestat
-
Fapt diversacum 3 zile
Pensiunile din Viscri au fost rezervate în proporție de 100% pentru perioada vizitei Regelui Charles. Monarhul britanic va ajunge în România pe 2 iunie
-
Evenimentacum 3 zile
Pui de urs, omorât de o maşină în juţeul Covasna. Al doilea animal ucis în trei zile
-
Economicacum 3 zile
ANPC a sancționat alte 8 bănci din România pentru practici comerciale înșelătoare
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Şase traficanţi de droguri din Brașov au fost reţinunţi. Cantități impresionante de droguri și bani confiscați
-
Evenimentacum 2 zile
Brașovul, sub atenționare cod galben de vreme severă. Meteorologii anunță ploi, grindină, descărcări electrice și vânt intens
-
Socialacum 3 zile
Reacţia unui profesor de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” după oferta guvernului: „Am luat-o ca pe o jignire personală. Poate că oamenii ăștia nu își dau seama în ce pericol ne aflăm”
-
Utilacum 3 zile
Cod galben de viituri pe bazine hidrografice din 15 judeţe, şi în Braşov