Connect with us

Administrație

George Scripcaru acuză administrația condusă de Allen Coliban de minciună și neglijență la creșa de pe strada Ioan Popasu: „O inundație a distrus totul în interior”

Publicat

pe

Publicitate

Cu ocazia conferinței de presă prilejuită de lansarea candidaturii sale la Primăria Municipiului Brașov, George Scripcaru nu l-a menajat deloc pe Allen Coliban, actualul primar al municipiului. Printre numeroase acuzații, fostul primar a ținut să precizeze situația de la Creșa Nr.10 de pe strada Ioan Popasu, care, conform spuselor sale, ar fi închisă nu din cauza lipsei de avize, dar din cauza unor greșeli administrative care au dus la deteriorare spațiilor interioare.

Publicitate

„Am construit acea creșă pe Apolo într-un an și două luni (n.r. – în timpul ultimului său mandat de primar), iar actualei administrații, doar pentru a branșa această creșă (la utilități – n.r.), i-a trebuit un an și jumătate. Cum este posibil să nu fii în stare să branșezi o creșă care a fost deja construită și să dureze un branșament un an și jumătate? Și apoi să vii să spui că primarul Scripcaru nu a construit nicio creșă în anii când a fost primar! Asta este un exemplu de minciună sfruntată care poate ține la copii!” (…) Grădinița (n.r: referire la Creșa nr.10) de pe Popasului din Tractoru este un al doilea exemplu. Știți de ce este astăzi închisă? Pentru că în această iarnă nu au avut grijă să programeze centrala termică și toate țevile s-au spart, au pocnit și s-a produs o inundație ce a distrus totul în interior. De aceea nu este funcțională astăzi! Nu pentru că nu sunt avize și că nu sunt proceduri îndeplinite. Astea sunt niște povești!” a declarat Scripcaru.

Reamintim că înscrierile la creșa de pe Ioan Popasu au început în 21 august 2023, iar la momentul respectiv Primăria Braşov a estimat că unitatea va fi deschisă după 22 septembrie 2023. În noiembrie se anunţa că micuţii înscrişi aici (63 la număr) vor fi preluaţi de celelalte 9 creşe de stat din oraş. Creşa nr. 10 a fost construită de la zero, iar investiţia se ridică la aproximativ 8 milioane de lei. Proiectul este unul vechi şi a demarat în timpul mandatului lui George Scripcaru, când, în urma negocierilor cu dezvoltatorii imobiliari care derulau ample în Braşov, au intrat în proprietatea municipalităţii mai multe terenuri drept donaţie în vederea construcţiei de noi facilităţi educaţionale.

Fostul primar a mai amintit și de situația Sălii de sport de la Școala nr. 2, care este în prezent închisă, deși și aceasta a fost terminată de aproximativ 1 an.

Până la ora redactării acestui articol primarul Allen Coliban nu a răspuns la acuzațiile lui George Scripcaru.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes